UGAL

Senatul universitar


HOTĂRÂREA
nr. 62 din 12 martie 2020


Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG,

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 12 martie 2020,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Având în vedere Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus și Hotărârea nr. 9 din 10 martie 2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, aprobată prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020, Senatul universitar aprobă următoarele:
  1. Suspendarea tuturor activităților didactice față în față, precum și a altor activități derulate în cadrul universității, activități care implică aglomerări de persoane (conferințe, lansări de carte, spectacole, competiții sportive, prelegeri, workshop-uri etc.), până la data de 29 martie 2020. În caz de necesitate, perioada se va putea prelungi.
  2. Activitățile didactice se vor putea desfășura în regim online. Facultățile vor folosi platformele e-learning funcționale în prezent, alte mijloace electronice de care dispun sau care vor fi puse la dispoziție de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
  3. Activitățile didactice care nu pot fi desfășurate online vor fi recuperate după un grafic stabilit de fiecare facultate în parte și care urmează a fi comunicat Rectoratului.
  4. Elementele de infrastructură ale universității, destinate unor activități ce presupun un aflux mare de persoane, vor funcționa în conformitate cu prevederile art. 7 din Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
  5. Direcția Generală Administrativă asigură implementarea și respectarea instrucțiunilor din Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 și prevederile art. (2) și art. (3) din Hotărârea nr. 9 din 10 martie 2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, aprobată prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020.
  6. Activitățile administrative din cadrul universității nu se vor supune prevederilor mai sus rubricate.
  7. În ceea ce privește activitățile de cercetare și studiu individual din cadrul universității, acestea vor respecta Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus și Hotărârea nr. 9 din 10 martie 2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, aprobată prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020.

Art. 2. Având în vedere Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus și Hotărârea nr. 9 din 10 martie 2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, aprobată prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020, Senatul universitar aprobă ca, până la data de 31 martie 2020, hotărârile Senatului, hotărârile Consiliului de administrație, hotărârile Consiliilor facultăților și hotărârile departamentelor să fie adoptate prin vot electronic.

Art. 3. Având în vedere solicitarea Instituției Prefectului Județului Galați nr. 6948 din 11 martie 2020, Senatul universitar aprobă crearea unui centru de carantină destinat cetățenilor ce vin din țări precum Italia, Spania, Franța, Germania, în spațiul Casei ECO, aflate în patrimoniul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Art. 4. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administratie și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, modificarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenelor de licență/diplomă și disertație, având în vedere Ordinul ministrului educaţiei naționale nr. 5664 din 30/12/2019 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei naționale și cercetării științifice nr. 6125/2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie. (Anexa 1)

Art. 5. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administratie și al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Raportul de evaluare internă a Școlii doctorale de inginerie mecanică și industrială din cadrul IOSUD-UDJG, pentru anul 2019. (Anexa 2)

Art. 6. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administratie și al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Raportul de evaluare internă a Școlii doctorale de științe socio-umane din cadrul IOSUD-UDJG pentru anul 2019. (Anexa 3)

Art. 7. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administratie și al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Raportul de evaluare internă a Școlii doctorale de științe fundamentale și inginerești din cadrul IOSUD-UDJG pentru anul 2019. (Anexa 4)

Art. 8. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administraţie și al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Metodologia și Calendarul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG. (Anexa 5)

Art. 9. Se aprobă modificarea denumirii programului de studii de licență Inginerie economică în domeniul mecanic în Inginerie și management în domeniul mecanic, domeniul de licență  Inginerie și management din cadrul Facultății de Inginerie și Agricultură din Brăila.

Art. 10. Se aprobă modificarea denumirii programului de studii de licență Inginerie economică industrială în Inginerie economică în domeniul fabricației, domeniul de licență Inginerie și management din cadrul Facultății de Inginerie.

Art. 11. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administratie, al Comisiei didactice și de calitate, al Comisiei pentru cercetare științifică și al Comisiei juridice și de etică a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, modificarea raportului oră efectivă - oră convențională din structura programului de Pregătire universitară avansată și documentare dedicat studenților doctoranzi, după cum urmează:
  • Curs: 1 oră efectivă = 2,5 ore convenționale;
  • Activități de seminar, lucrări practice și de laborator: 1 oră efectivă = 1,5 ore convenționale.

Art. 12. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului UDJG, având în vedere recomandarea favorabilă a Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității, Raportul de autoevaluare, în vederea autorizării provizorii de către ARACIS, a programului de studii universitare de licență Ecologie și protecția mediului (la Cahul), domeniul de licență Știința mediului,  învățământ cu frecvență, de la Facultatea Transfrontalieră.

Art. 13. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului UDJG,  având în vedere recomandarea favorabilă a Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității, Raportul de autoevaluare, în vederea evaluării periodice de către ARACIS, a programului de studii universitare de licență Drept, domeniul de licență Drept, învățământ cu frecvență redusă, de la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice.

Art. 14. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administraţie, înființarea, în cadrul Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, a următoarele cursuri de formare continuă:
  1. Administrarea afacerilor cu specific inovativ
  2. Administrarea afacerilor de comerț specializate în managementul deșeurilor
  3. BioBusiness
  4. Designer antreprenorial
  5. Specialist coaching

Art. 15. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administraţie și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, planurile de învățământ pentru cursurile de formare continuă sus-menționate.

Art. 16. Se aprobă cererile de prelungire a duratei studiilor doctorale, formulate de studenții doctoranzi cuprinși în Anexa 6, conform rezoluției Consiliului pentru studii universitare de doctorat.

Art. 17. Se aprobă cererea de întrerupere a duratei studiilor doctorale cu 6 luni (01.04.2020 – 30.09.2020), conform rezoluției Consiliului pentru studii universitare de doctorat, formulată de ISTRATE M. Adrian, anul al III-lea, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare cu taxă.


Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Cătălin FETECĂU
 

Anexa nr. 1 Regulament privind organizarea și desfășurarea examenelor de licență/diplomă și disertație
Anexa nr. 2 Raport de evaluare internă a Școlii doctorale de inginerie mecanică și industrială din cadrul IOSUD-UDJG
Anexa nr. 3 Raport de evaluare internă a Școlii doctorale de științe socio-umane din cadrul IOSUD-UDJG
Anexa nr. 4 Raport de evaluare internă a Școlii doctorale de științe fundamentale și inginerești din cadrul IOSUD-UDJ
Anexa nr. 5 Metodologia și Calendarul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG
Anexa nr. 6 Se aprobă cererile de prelungire a duratei studiilor doctorale, formulate de studenții doctoranzi

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email