UGAL

Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 184 din 13 decembrie 2017


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului UDJG,

Senatul universitar, în data de 13 decembrie 2017,


HOTĂRĂŞTE:



Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, cererea formulată de prof. dr. Mihai Floroiu, cadru didactic titular la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, de a susține activități didactice, în regim de plata cu ora (0,7 normă), la Academia de Studii Economice din București, în anul universitar 2017-2018.

    

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email