UGAL

Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 111 din 5 aprilie 2016


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,

Senatul universitar, în data de 5 aprilie 2016,

HOTĂRĂŞTE:



Art. 1. Se aprobă cererea formulată de Cucșa N. Angelica (Stratulat), studentă doctorandă în anul VI de studii, domeniul Economie, forma de învățământ fără frecvență, forma de finanțare cu taxă, de prelungire a duratei studiilor doctorale cu 6 luni, în regim cu taxă, începând cu data de 1 aprilie 2016.

Art. 2. Se aprobă solicitarea Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie de acordare a titlului academic de doctor honoris causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați dlui prof. univ. dr. Igor Nikolaevich Koval, rectorul Universității Naționale „I. I. Mechnikov” din Odesa, Ucraina. Comisia științifică este alcătuită din:
- prof. univ. dr. ing. Lucian P. Georgescu, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
- prof. univ. dr. Radu Carp, de la Universitatea din Bucuresti,
- prof. univ. dr. Ioan Horga, de la Universitatea din Oradea,
- prof. univ. dr. Ștefan Purici, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava,
- prof. univ. dr. Silviu Miloiu, de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște,
- conf. univ. dr. habil. George Enache, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Ceremonia va avea loc în data de 9 iunie 2016.

Art. 3. Se aprobă solicitarea Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie de acordare a titlului de profesor emerit al Universității „Dunărea de Jos” din Galați dlui prof. univ. dr. Mihalache Brudiu. Comisia științifică este alcătuită din:
- prof. univ. dr. ing. Lucian P. Georgescu, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați,  
- prof. univ. dr. Ivan Ivlampie,
- prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu,
- lector univ. dr. Decebal Nedu,
- lector univ. dr. Ovidiu Cotoi.
Ceremonia va avea loc în data de 22 aprilie 2016.

Art. 4. Se aprobă solicitarea formulată de Serviciul resurse umane de transformare a următoarelor posturi din cadrul Centrului de consiliere și orientare în carieră al UDJG: administrator financiar IIIS, inginer III, administrator financiar IIIS, consilier IAS, administrator patrimoniu IS, în posturi de consilier de carieră, în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 650/2014 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind organizarea și funcționarea centrelor de consiliere și orientare în carieră în sistemul de învățământ superior din România, precum și cu prevederile art. 2 lit. c) din Ordinul nr. 5138/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de promovare a personalului contractual.
Totodată, se aprobă ca retribuirea acestora să se facă la nivelul posturilor de administrator financiar/patrimoniu cu studii superioare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016.

Art. 5. Se respinge, la propunerea Comisiei juridice și de etică a Senatului, ca neîntemeiată, contestația formulată de dna prof. univ. dr. ing. Camelia Vizireanu, înregistrată la Registratura UDJG sub nr. C2528/18.3.2016 și la Cancelaria Senatului sub nr. 291/18.3.2016/CS.


Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email