UGAL

Senatul universitar


HOTĂRÂREA
nr. 4 din 14 ianuarie 2016


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 14 ianuarie 2016,

HOTĂRĂŞTE:



Art. 1. Se aprobă, la propunerea Consiliului de administrație, planurile de învățământ pentru cursurile organizate în cadrul școlilor doctorale ale IOSUD – UDJG. (Anexa 1)

Art. 2. Referitor la solicitarea Camerei de Conturi Galați înregistrată la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați sub nr. 48177/23.12.2015 și la Cancelaria Senatului sub nr. 934/28.12.2015/CS, Senatul a analizat măsurile luate de conducerea UDJG și a fost de acord cu continuarea demersurilor derulate de Direcția economică a UDJG privind aducerea la îndeplinire a celor solicitate în Raportul de follow-up nr. 44159/2.12.2015.

Art. 3. Se aprobă, la propunerea Consiliului de administrație, aderarea Universității „Dunărea de Jos” din Galați la Asociația „Advanced anti-counterfeiting technologies – INNOVATION CLUSTER” – AACTIC.

Art. 4. Se amână aprobarea Metodologiei de desfășurare a concursului de admitere la UDJG în anul 2016 până la lămurirea unor aspecte care vor fi obiectul unei adrese trimise către Consiliul de administrație.

Art. 5. Se aprobă Regulamentul pentru acordarea bursei academice „Arhiepiscopul Casian”. (Anexa 2)

Art. 6. Se avizează Raportul anual al Comisiei de etică universitară pe anul 2015 cu privire la situația respectării eticii și deontologiei profesionale universitare și a eticii activităților de cercetare – dezvoltare desfășurate de membrii corpului profesoral din cadrul UDJG. (Anexa 3)

Art. 7. Se aprobă criteriile specifice privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare, valabile începând cu semestrul II al anului universitar 2015/2016, propuse de Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, după cum urmează:
Lector universitar

  • Minim o monografie sau carte de specialitate în domeniul postului;
  • Minim cinci articole de specialitate indexate BDI.

Referitor la criteriile specifice privind ocuparea posturilor didactice de conferențiar și de professor, Senatul a amânat luarea unei hotărâri până la completarea informațiilor de către facultate.

Art. 8. Se aprobă criteriile specifice privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare, valabile începând cu semestrul II al anului universitar 2015/2016, propuse de Facultatea de Arte, după cum urmează:
Asistent, perioadă determinată

- Să dețină calitatea de doctorand în domeniu sau într-un domeniu conex;
- Să aibă experiență scenică de minim un an sau de cercetare în domeniul postului;
- Să aibă experiență didactică de specialitate;
- Media multianuală la licență minimum 8.00;
- Media examenului de licență minimum 8.00.

Art. 9. Se aprobă propunerile președintelui Senatului UDJG privind președinții comisiilor de specialitate ale Senatului, după cum urmează:

- Președintele Comisiei didactice și de calitate – prof. dr. Claudiu Mereuță;
- Președintele Comisiei pentru bază materială, buget și finanțe – prof. dr. Florin Buhociu;
- Președintele Comisiei pentru cercetare științifică – prof. dr. habil. Antoaneta Ene;
- Președintele Comisiei pentru activitatea studenților și probleme sociale – Georgiana Dorașcu;
- Președintele Comisiei juridice și de etică – prof. dr. Gheorghe Ivan;
- Președintele Comisiei organizatorice și Cancelaria Senatului – prof. dr. Simona Antofi.

Art. 10. În aplicarea art. 38 alin. (6) și alin. (7) din Metodologia privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare, cu ocazia prezentării raportului concursului, decanul facultății va prezenta în fața Senatului pentru fiecare candidat în parte avizul Consiliului facultății semnat de membrii Consiliului facultății. (a se vedea formularul din Anexa 4)

Art. 11. Se aprobă cererile de prelungire a perioadei studiilor universitare de doctorat, conform rezoluției directorului CSUD, pentru studenții doctoranzi:

- Cojocaru C. Diana, anul IV de studii, domeniul Economie, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare cu taxă, prelungire șase luni, în regim cu taxă, începând cu data de 1 octombrie 2015;
- Pâcleanu T. Ana Maria, anul III de studii, domeniul Filologie, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă MENCȘ, prelungire șase luni, scutire de taxă conform HS 145/10.9.2015, începând cu data de 21 decembrie 2015;
- Trișcă V. Ana (Ionescu), anul III de studii, domeniul Filologie, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă MENCȘ, prelungire șase luni, scutire de taxă conform HS 145/10.9.2015, începând cu data de 21 decembrie 2015.

Referitor la cererea de întrerupere a perioadei studiilor universitare de doctorat formulată de Tepșanu I. Andreea Elena, Senatul a amânat luarea unei hotărâri până la lămurirea aspectelor legate de forma de finanțare.

Art. 12. Se aprobă, la propunerea Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice, modificarea art. 8 al Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului de cercetări juridice și administrative, după cum urmează:

„Art. 8. (1) Conducerea Centrului este asigurată de un director ales prin vot, de către Adunarea Generală, pentru un mandat de 4 ani, dintre personalitățile reprezentative ale CCJA cu activitate didactică și de cercetare științifică cu impact internațional, pe baza unui plan de management care va permite promovarea cercetării științifice performante în domeniul științelor juridice, al științelor administrative și al studiilor regionale.
(2) Adunarea Generală a Centrului este convocată, ori de câte ori este necesar, de către director. Cvorumul de funcționare este jumătate din numărul membrilor titulari, iar cvorumul deliberativ este jumătate + 1 din numărul celor prezenți.
(3) Activitatea operativă a CCJA este asigurată de către director și Consiliul Științific.”


Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU
 

Anexa nr. 1 Plan de învățământ Școala doctorală de inginerie și Școala doctorală de științe socio-umane
Anexa nr. 2 Regulament pentru acordarea bursei academice „Arhiepiscopul Casian”
Anexa nr. 3 Raport anual cu privire la situația respectării eticii și deontologiei profesionale universitare și a eticii activităților de cercetare-dezvoltare desfășurate de membrii corpului profesoral din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați
Anexa nr. 4 Formular - avizul Consiliului facultății pentru un candidat la ocuparea posturilor cadre didactice și de cercetare

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email