UGAL

Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 71 din 24 iulie 2015


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,
Metodologiei proprii privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare,

Senatul universitar, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 24 iulie 2015,

HOTĂRĂŞTE:

 

Art. unic. Se aprobă rezultatul concursului pentru ocuparea postului de profesor, poziţia 3 din statul de funcţii al Departamentului de științe morfologice și funcționale, de la Facultatea de Medicină și Farmacie. Drept urmare, dna Hîncu Mihaela va ocupa acest post, începând cu anul universitar 2015/2016.



Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email