UGAL

Senatul universitar
Nr. 725/05.10.2026/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 239 din 5 octombrie 2026

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 150 din 29.9.2026, înaintată Senatului universitar sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

 

În urma rezultatului votului electronic urgent cu termen limită 5 octombrie 2026, ora 13.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 62 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, tarifele orare pentru orele convenționale desfășurate în regim de plata cu ora, la programul de studii Medicină (Enna, Italia), după cum urmează:

  • Profesor universitar – 250 lei/oră convențională;
  • Conferențiar universitar – 190 lei/oră convențională;
  • Șef lucrări – 150 lei/oră convențională;
  • Asistent universitar – 120 lei/oră convențională.

Tarifele sunt valabile începând cu anul universitar 2026-2027.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, tarifele orare pentru plata cadrelor didactice asociate invitate, valabile începând cu anul universitar 2026-2027, după cum urmează:

  • Profesor universitar – 250 lei/oră;
  • Asistent universitar – 60 lei/oră.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email