UGAL

Senatul universitar
Nr. 528/25.08.2026/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 134 din 25 august 2026

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Adresei nr. RF4084 din 10.8.2026, înaintată Senatului universitar sub semnătura Decanului Facultății de Medicină și Farmacie,

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 25 august 2026, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 73 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului Facultății de Medicină și Farmacie,  modificarea componenței comisiei de concurs pentru ocuparea postului de asistent, poziția 47 din statul de funcții al Departamentului de Medicină dentară, numită prin decizia Rectorului nr. 1352 din 28.5.2026, ca urmare a situației de incompatibilitate între unul dintre membrii comisiei de concurs și candidatul înscris, după cum urmează:

Președinte:

  • Prof. univ. dr. Kamel Earar – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;

Membri:    

  • Prof. univ. dr. Mioara Decusară - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Ș.l. univ. dr. Anamaria Zaharescu - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Ș.l. univ. dr. Alina-Ramona Dimofte - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Ș.l. univ. dr. Antoanela-Magdalena Covaci - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;

Membri supleanți:

  • Prof. univ. dr. Mădălina Nicoleta Matei - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Ș.l. univ. dr. Daniela Cornea - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email