UGAL

Senatul universitar
Nr. 233/31.03.2026/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 56 din 31 martie 2026

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Adresei nr. 7200 din 23.3.2026, înaintată Senatului sub semnătura Directorului interimar al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 31 martie 2026, ora 14.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 69 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, solicitarea de întrerupere a studiilor doctorale pentru o perioadă de 12 luni (1.4.2026-31.3.2027) formulată de studenta-doctorandă STRAT V. Andreea-Diana, anul II de studii, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă, conform Regulamentului instituțional privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din UDJG, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 411 din 14.10.2024 (Anexa), cu completările și modificările ulterioare.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email