Senatul universitar
Nr. 1039/09.12.2025/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 301 din 9 decembrie 2025
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 9 decembrie 2025, ora 15.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 77 dintre cei 88 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar și cu recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de licență Informatică economică, domeniul de studii universitare de licență Cibernetică, statistică și informatică economică, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, în vederea evaluării periodice de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar și cu recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității, Raportul de autoevaluare a domeniului de studii universitare de masterat Drept, programele de studii universitare de masterat: Științe penale și criminalistică, Științe penale și criminalistică (la Chișinău), Carieră judiciară, Combaterea criminalității informatice, Dreptul european al afacerilor și Relații internaționale și cooperare transfrontalieră (interdisciplinar cu domeniul: Științe administrative) (la Cahul), învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea Transfrontalieră, în vederea evaluării periodice de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Art. 3. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar și cu recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității, Rapoartele de autoevaluare a următoarelor domenii de doctorat, în vederea evaluării periodice de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior:
- Economie,
- Management,
- Știința sportului și educației fizice,
- Calculatoare și tehnologia informației,
- Inginerie electrică,
- Inginerie mecanică,
- Inginerie industrială,
- Ingineria produselor alimentare,
- Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală,
- Biotehnologii,
- Chimie,
- Filologie,
- Istorie,
- Ingineria sistemelor,
- Ingineria materialelor.
Art. 4. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar și cu recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de licență Drept (la Buzău), domeniul de studii universitare de licență Drept, învăţământ cu frecvenţă redusă, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative, în vederea acreditării de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

