UGAL

Senatul universitar
Nr. 290/02.04.2025/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 128 din 2 aprilie 2025

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 63 din 26.3.2025, înaintată Senatului universitar sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 2 aprilie 2025, ora 13.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 81 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, colaborarea între următoarele facultăți din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, pentru susținerea examenului de finalizare a studiilor în sesiunile: iulie 2025, septembrie 2025, februarie 2026:

Facultatea Domeniul de licență Programul de studii Număr estimativ de absolvenți Facultatea organizatoare a examenului de licență/ diplomă
Istorie, Filosofie și Teologie Arte vizuale Artă sacră 11 Arte
Transfrontalieră Știința mediului Ecologie și protecția mediului 16 Științe și Mediu
Limbi moderne aplicate Traducere și interpretare 5 Litere
Limbi moderne aplicate 29 Litere

Art. 2. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, susținerea examenului de licență de către absolvenții primei promoții a programului de studii universitare de licență Administrarea afacerilor (în limba engleză) în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, cu o comisie din care nu vor face parte cadre didactice care au susținut activități didactice la acest program de studii.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email