UGAL

Senatul universitar
Nr. 288/02.04.2025/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 126 din 2 aprilie 2025

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 60 din 26.3.2025, înaintată Senatului sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 2 aprilie 2025, ora 13.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 81 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, inițierea procedurii de încetare a contractului aflat în derulare pentru Studiul de fezabilitate obiectiv mixt „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Complex Sportiv din str. Domnească nr. 155, municipiul Galați, Stadion Portu Roșu, jud. Galați”.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email