UGAL

Senatul universitar
Nr. 1071/23.10.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 428 din 23 octombrie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Adresei nr. 36982 din 22.10.2024, înaintată Senatului universitar sub semnătura Directorului CSUD,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 23 octombrie 2024, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 60 dintre cei 83 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG, solicitările de prelungire/întrerupere a studiilor doctorale formulate de studenții-doctoranzi cuprinși în Anexă. (Anexă)

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email