UGAL

Senatul universitar
Nr. 381/17.05.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 136 din 17 mai 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 19736 din 25.4.2024 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD al IOSUD-UDJG,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 17 mai 2024, ora 10.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 65 dintre cei 91 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, solicitarea doamnei conf. univ. dr. MITREA N. Geta, de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, de afiliere cu activitatea de conducere de doctorat la Școala doctorală de Științe biomedicale a IOSUD-UDJG, domeniul de studii de doctorat Medicină.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email