UGAL

Senatul universitar
Nr. 304/9.04.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 121 din 9 aprilie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Adresei nr. RCF 1520 din 28 martie 2024, înaintată Senatului sub semnătura solicitantului,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 9 aprilie 2024, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 74 dintre cei 91 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă solicitarea doamnei prof. univ. dr. ing. fiz. Luminița MORARU de afiliere, în calitate de cercetător asociat/Research Associate, în cadrul Department of Physics, School of Science and Technology at Sefako Makgatho health Sciences university (SMU), South Africa, pentru perioada 20 aprilie 2024 – 30 septembrie 2027.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email