UGAL

Senatul universitar
Nr. 236/25.03.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 102 din 25 martie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG,
Hotărârilor Consiliului de administrație nr. 24 din 13.3.2024, nr. 25 din 15.3.2024 și nr. 26 din 19.3.2024, înaintate Senatului sub semnătura Rectorului interimar al universității,

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 25 martie 2024, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 81 dintre cei 91 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, solicitarea Facultății de Medicină și Farmacie privind condițiile de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie în anul 2024 pentru absolvenții învățământului superior din România, care sunt cadre didactice la Facultatea de Medicină și Farmacie. (Anexa 1)

Art. 2. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, Structura anului universitar 2024-2025 pentru ciclul I - studii universitare de licență și ciclul II - studii universitare de masterat. (Anexa 2)

Art. 3. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, Structura anului universitar 2024-2025, pentru anul I de studii, pentru ciclul I - studii universitare de licență, pentru extensiunea Facultății de Medicină și Farmacie din Enna, Italia. (Anexa 3)

Art. 4. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, Structura anului universitar 2024-2025, pentru anii II-VI de studii, pentru ciclul I și II – studii universitare, pentru extensiunea Facultății de Medicină și Farmacie din Enna, Italia. (Anexa 4)

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

Anexa 1: condițiile de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie în anul 2024 pentru absolvenții învățământului superior din România, care sunt cadre didactice la Facultatea de Medicină și Farmacie
Anexa 2: structura anului universitar 2024-2025 pentru ciclul I - studii universitare de licență și ciclul II - studii universitare de masterat
Anexa 3: structura anului universitar 2024-2025, pentru anul I de studii, pentru ciclul I - studii universitare de licență, pentru extensiunea Facultății de Medicină și Farmacie din Enna, Italia
Anexa 4: structura anului universitar 2024-2025, pentru anii II-VI de studii, pentru ciclul I și II – studii universitare, pentru extensiunea Facultății de Medicină și Farmacie din Enna, Italia

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email