UGAL

Senatul universitar
Nr. 876/16.11.2023/CS

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 290 din 16 noiembrie 2023

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 34458 din 9.11.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD,

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 16 noiembrie 2023, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 62 dintre cei 83 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

HOTĂRĂȘTE:

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat al IOSUD-UDJG, solicitările de întrerupere a studiilor doctorale formulate de următorii studenți-doctoranzi:

Nr. crt. Numele, inițiala tatălui și prenumele studentului doctorand (Numele după căsătorie) Anul de studii/ 
Forma de învățământ/
Forma de finanțare
Hotărârea Senatului UDJG (conform rezoluției CSUD)
1. IONIȚĂ P. SORINA-DANIELA (MIERLAN) II/
Cu frecvență redusă/
Cu taxă
Se aprobă întreruperea duratei studiilor doctorale pentru 12 luni (1.10.2023-30.09.2024), conform prevederilor Procedurii operaționale privind modul de acordare a perioadelor de extindere a duratei activității studentului-doctorand, aprobată prin Hotărârea CA nr. 94/26.10.2020 (Anexa 4)
2. ȘCHIPOR I. OVIDIU III/

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email