UGAL

Senatul universitar
Nr. 852/9.11.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 282 din 9 noiembrie 2023

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 112 din 2.11.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 9 noiembrie 2023, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 52 dintre cei 74 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, la propunerea Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, înființarea următoarelor cursuri de formare continuă:

  1. Educație media (Media Literacy);
  2. Dicție și public speaking;
  3. Tehnica legislativă și întocmirea actelor administrative.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, planurile de învățământ pentru cursurile de formare continuă menționate la Art. 1.

Art. 3. Se aprobă, la propunerea Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, înființarea următoarelor programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă:

  1. Biblioteconomie și știința informării;
  2. Tehnică legislativă.

Art. 4. Se aprobă, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, planurile de învățământ pentru programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă menționate la Art. 3.

Art. 5. Se aprobă, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, transmiterea documentației referitoare la programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, menționate la Art. 3, către ANC în vederea înscrierii în RNPP.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email