UGAL

Senatul universitar
Nr. 794/23.10.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 267 din 23 octombrie 2023

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 31444 din 13.10.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD al IOSUD-UDJG.

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 23 octombrie 2023, ora 14.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 55 dintre cei 75 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat al IOSUD-UDJG, solicitările de prelungire/întrerupere a studiilor doctorale formulate de studenții-doctoranzi menționați în Anexă.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

Anexă: solicitări de prelungire/întrerupere a studiilor doctorale formulate de studenții doctoranzi

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email