UGAL

Senatul universitar
Nr. 750/4.10.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 260 din 4 octombrie 2023

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 102 din 28.9.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 4 octombrie 2023, ora 16.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 71 dintre cei 76 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Biroului Juridic și al Consiliului de administrație, la propunerea Facultății de Drept și Științe Administrative, criteriile proprii ale facultății, cu privire la ocuparea posturilor didactice și de cercetare. (Anexă)

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

Anexă: criterii proprii privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante la Facultatea de drept și științe administrative

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email