UGAL

Senatul universitar
Nr. 688/21.9.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 252 din 21 septembrie 2023

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 95 din 18.9.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 21 septembrie 2023, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 60 dintre cei 76 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Biroului Juridic și al Consiliului de adminitrație, suspendarea, din considerente economice și administrative, în perioada 18 septembrie - 31 decembrie 2023, a aplicării Hotărârii Senatului nr. 13 din 8 februarie 2023, privind organizarea eficientă a activității structurilor administrative din cadrul UDJG, precum și armonizarea relațiilor între direcții, servicii, birouri, compartimente. Ca urmare, în perioada sus-menționată, activitățile din cadrul Universității se vor desfășura de la ora 8:00 la ora 16:30, de luni până joi, și de la ora 8:00 la ora 14:00, în ziua de vineri.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email