UGAL

Senatul universitar
Nr. 526/27.7.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 163 din 27 iulie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 75 din 21.7.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 27 iulie 2023, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 53 dintre cei 76 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Biroului Juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, solicitarea Departamentului pentru pregătirea personalului didactic de acreditare a programului de formare continuă PROF - ACCES ÎN MENTORATUL DIDACTIC, program destinat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Programul va fi elaborat și transmis pentru acreditare către Ministerul Educației – Comisia Specializată de Acreditare, conform legislației specifice OME nr. 4224/2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile, cu o documentație formată din:

  • documente administrative referitoare la personalitatea juridică şi a deţinerii de spaţii corespunzătoare;
  • documente care să dovedească respectarea criteriilor şi a condiţiilor curriculare:
    • descrierea generală a programului de formare (denumirea programului, tip program, forma de învăţământ, strategii de formare utilizate);
    • curriculum-ul programului de formare/suportul de curs;
  • documente privind resursele umane utilizate în programul de formare și resursele didactico-materiale prevăzute pentru desfăşurarea activităţilor de formare.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email