UGAL

Senatul universitar
Nr. 481/6.7.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 150 din 6 iulie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 68/28.6.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 6 iulie 2023, ora 15.30, (conform ordinii de zi), la care au participat 78 dintre cei 85 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei pentru baza materială, buget și finanțe a Senatului universitar, la propunerea directorului interimar al Centrului Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare Medicală, modificarea listei de prețuri aferentă serviciilor din cadrul Centrului Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare Medicală, după cum urmează:

  1. Introducerea procedurilor:
  • Ședință de evaluare motrică cu antrenor personal – 50 lei/evaluare;
  • Ședință fitness cu antrenor personal – 50 lei/ședință;
  • Evaluare somatofuncțională – 70 lei/evaluare.
  1. Eliminarea procedurilor:
  • O ședință de evaluare - traseu utilitar aplicativ;
  • Scrisoare medicală (către comisii de specialitate/ instanță/ expertiză);
  • Concediu medical.

Celelalte tarife din lista aprobată prin HS nr. 147/04.05.2022 rămân neschimbate. (Anexă)

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

Anexă: lista de preţuri pentru consultații, analize, proceduri fizio-kinetoterapeutice

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email