UGAL

Senatul universitar
Nr. 453/27.6.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 146 din 27 iunie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 66/20.6.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 27 iunie 2023, ora 14.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 72 dintre cei 85 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Biroului juridic și al Consiliului de administrație, la propunerea Direcției Cămine și Cantine, tariful de cazare de 150 lei/cameră/noapte, pentru perioada 1 iulie 2023 - 30 septembrie 2023, în căminul LSG.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email