UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 15 din 08 februarie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 2903 din 2.2.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 8 februarie 2023, ora 15.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 74 dintre cei 80 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Biroului Juridic, coroborat cu avizul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, cererea de prelungire a studiilor doctorale pentru 8 luni (1.2.2023 – 30.9.2023) formulată de studentul doctorand BURAGA P. Andrei, anul III de studii, învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă, cu scutire de taxă, conform prevederilor Procedurii operaționale privind modul de acordare a perioadelor de extindere a duratei activității studentului doctorand, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 94/26.10.2020.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email