UGAL

IOSUD – UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
Consiliul pentru studiile universitare de doctorat

 

HOTĂRÂREA
nr. 37/19.12.2022

 

În conformitate cu:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Codul Studiilor Universitare de Doctorat aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul instituțional privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, aprobat prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 118/24.03.2022 (Anexa 2);
Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 5923/16 decembrie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate;
Legea nr. 174/09.06.2022 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, semnat la București la 23.11.2021;
Procedura operațională privind aprobarea comisiilor de îndrumare propuse de școlile doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, aprobată prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 272/19.10.2021 (Anexa 1);
Metodologia privind susținerea publică a tezei de doctorat la IOSUD – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 140/29.09.2020 (Anexa 3);
Decizia Rectorului Universității nr. 1760/30.07.2020 privind numirea Directorului CSUD; 

Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat, cu unanimitatea voturilor exprimate prin corespondență în perioada (16–19).12.2022,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se avizează pozitiv, la propunerea directorilor școlilor doctorale din cadrul IOSUD – UDJG și cu avizul Biroului juridic din UDJG, Metodologia privind recunoaşterea  în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate la instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar, conform Anexei.

Propunerea se transmite spre aprobare Consiliului de administrație.

Art. 2. Se aprobă, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială și cu avizul pozitiv al CSDIMI, lista coordonatorilor de domenii din cadrul Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială, după cum urmează:

Domeniul de studii universitare de doctorat Coordonatorul de domeniu Facultatea/Facultățile în care are statut de coordonator de domeniu
Inginerie mecanică Prof. dr. ing. habil. Mihaela BUCIUMEANU 1. Inginerie
2. Arhitectură Navală
3. Transfrontalieră
4. Inginerie și Agronomie din Brăila
Inginerie industrială Prof. dr. ing. Elena SCUTELNICU 1. Inginerie
Inginerie industrială Prof. dr. chim. habil. Cătălina ITICESCU 1. Științe și Mediu
2. Știința și Ingineria Alimentelor

Art. 3. Se aprobă, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Științe biomedicale și cu avizul pozitiv al CSDSBM, modificarea componenței comisiei de îndrumare a următorului student-doctorand din cadrul școlii doctorale, după cum urmează:

Nr. crt. Nume,inițiala tatălui, prenume (nume după căsătorie) Conducătorul de doctorat Domeniul Comisia de îndrumare actuală Comisia de îndrumare modificată
1. MEȘERELICU M. Cristina (BAZBANELA) Prof. dr. DUMITRIU BUZIA Olimpia Farmacie 1. Conf. dr. Silvia ROBU
2. Prof. dr. habil. Rodica-Mihaela DINICĂ
3. Conf. dr. Cristian DIMA
1. Conf. dr. Silvia ROBU
2. Prof. dr. habil. Rodica-Mihaela DINICĂ
3. Conf. dr. Carmen-Lidia CHIȚESCU

Art. 4. Se aprobă, la propunerea conducătorului de doctorat, comisia pentru evaluarea şi susţinerea publică a tezei de doctorat a doamnei student-doctorand RĂVOIU G. Anca (LUPU), domeniul Ingineria materialelor, în următoarea componență:

Calitatea NUMELE și Prenumele Instituția unde este titular
Președinte Prof. dr. ing. Daniela-Laura BURUIANĂ Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Conducător de doctorat Prof. dr. chim. Lidia BENEA Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Membru 1 Prof. dr. ing. Cristian PREDESCU Universitatea POLITEHNICA din București
Membru 2 Prof. dr. ing. Petrică VIZUREANU Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași
Membru 3 Prof. dr. ing. Maria VLAD Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Art. 5. Se aprobă, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Științe socio-umane și cu avizul CSDSSU, exmatricularea de la studii universitare de doctorat a următorului student-doctorand:

Nr. crt. Student-doctorand Data înmatriculării Domeniul Conducător de doctorat Motivația exmatriculării
  1.  
GOROVEI C. ELENA-DANIELA (CORCĂCEL) 01.10.2016 Filologie Prof. dr. Nicoleta IFRIM Cerere de retragere de la studii doctorale

 

 

Director CSUD, 
Prof. univ. dr. ing. Eugen-Victor-Cristian RUSU

 

Anexă: Metodologia privind recunoaşterea  în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate la instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email