UGAL

IOSUD Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați
Consiliul pentru studiile universitare de doctorat


HOTĂRÂREA
nr. 1/08.01.2014


În conformitate cu:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011;
Codul Studiilor Universitare de Doctorat/2011;
Regulamentul instituțional privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat;
Decizia Rectorului Universității nr. 1878/07.09.2012 privitor la numirea Directorului CSUD;
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat, întrunit în ședința din data de 08 ianuarie 2014,

HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Se aprobă procedura pentru ocuparea locului de  Director al Școlii doctorale de Inginerie din IOSUD – UDJG, vacantat prin demisia domnului prof.dr.ing. Ionel CHIRICĂ, după cum urmează:
  • Conducătorii de doctorat care doresc să participe la competiție își vor depune dosarul de candidatură la Registratura Universității până luni 13.01.2014, ora 16.00.

Dosarul de candidatură va conține următoarele documente semnate:
Plan managerial succint;
Fișa de îndeplinire a criteriilor de promovare pe post de profesor în domeniul în care conduce doctorate, în vigoare la momentul depunerii dosarului;
CV Europass cu anexe (lista lucrărilor publicate, lista proiectelor de cercetare, etc.).

  • În conformitate cu Codul studiilor universitare de doctorat și Regulamentul IOSUD – UDJG în vigoare, directorul școlii doctorale va fi ales dintre conducătorii de doctorat care și-au depus dosarul de candidatură, prin votul secret al membrilor CSUD participanți la ședința din data de 15.01.2014, ora 12.00, în sala AS 112 a Facultății de Litere. Votul membrilor CSUD va fi exprimat în urma unei scurte discuții cu fiecare candidat, care își va prezenta succint planul managerial și va răspunde la eventuale întrebări.
  • Propunerea cu persoana care a întrunit cele mai multe voturi va fi trimisă conducerii UDJG.
Directorul școlii doctorale va fi numit prin decizia rectorului UDJG.


DIRECTOR CSUD,
Prof. dr. chim. Viorica-Domnica MUȘAT

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email