UGAL

 

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 155/24.11.2022

 

Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 24 noiembrie 2022, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se avizează solicitarea Direcției Juridice și Resurse Umane nr. 48847/15.11.2022, privind organizarea, în trimestrul al IV-lea al anului 2022, a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale a persoanelor menționate în Anexa 1, care au formulat cereri și îndeplinesc condițiile de admisibilitate pentru înscrierea la examenul de promovare a personalului didactic-auxiliar și nedidactic.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

 

 

RECTOR,

Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

 

Anexa 1 Persoanele care au formulat cereri și îndeplinesc condițiile de admisibilitate pentru înscrierea la examenul de promovare a personalului didactic-auxiliar și nedidactic

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email