UGAL

 

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 94/14.09.2021

 

Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 14 septembrie 2021, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se avizează pozitiv, la propunerea Direcției cămine și cantine, tarifele de cazare în căminele studențești pentru semestrul I al anului universitar 2021-2022. (Anexă)
Propunerea se trimite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 2. Se avizează pozitiv menținerea în activitatea didactică în calitate de titular în cadrul Departamentului de Sporturi Individuale și Kinetoterapie de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a domnului prof. univ. dr. ION ENE MIRCEA, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 175/2020
Solicitarea se trimite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 3. Se avizează pozitiv menținerea în activitatea didactică în calitate de titular în cadrul Departamentului de Sporturi Individuale și Kinetoterapie de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a domnului prof. univ. dr. PAUL ICHIM, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 175/2020.
Solicitarea se trimite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 4. Se avizează pozitiv actualizarea planului de învățământ aferent programului de conversie profesională Sociologie, din cadrul Departamentului de Formare Continuă si Transfer Tehnologic al Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, începând cu anul universitar 2021 - 2022.
Solicitarea se trimite Senatului universitar spre aprobare.

 

 

RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU
 

Anexa Tarifele de cazare în căminele studențești pentru semestrul I al anului universitar 2021-2022

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email