UGAL

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 51/4.06.2021

 

Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 4 iunie 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. La propunerea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, se avizează pozitiv, cu unanimitatea voturilor exprimate, radierea din Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior a următoarelor programe de studii universitare de masterat, nivel 7:

  • Domeniul Inginerie și management, program Inginerie și management în alimentație publică și agroturism.
  • Domeniul Științe inginerești aplicate, program Biotehnologia resurselor naturale.

Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

 

Art. 2. Având în vedere că, în cadrul procedurii de achiziție cu obiectul „Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru Reabilitare Corp J (refuncționalizare prin recompartimentare) din strada Domnească nr. 111”, ofertantul câștigător se află în imposibilitatea fortuită de a semna și executa contractul, imposibilitate determinată de evoluția indicilor de cost în construcții între momentul depunerii ofertei și momentul contractării, având în vedere prevederile art. 143 din HG 395/2016, se avizează pozitiv, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea contractului de achiziție cu ofertantul de pe locul doi, cu o valoare de 3.915.704,30 lei fără TVA.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

 

Art. 3. La propunerea Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, se avizează pozitiv, cu unanimitatea voturilor exprimate, acordarea a două burse speciale din veniturile proprii ale universității, conform prevederilor art. 42 alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați, pentru activități de voluntariat privind promovarea ofertei educaționale a UDJG în Republica Moldova, în valoare de 600 de lei fiecare, pentru următorii studenți: Marian I. Maria (ECTS II) și Ungureanu N. Ana-Maria (MN I).

 

 

RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email