UGAL

 

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 100/9.11.2020

 

Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de Administraţie, întrunit în ședință ordinară, în data de 9 noiembrie 2020, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se avizează, având în vedere și avizul pozitiv formulat de Biroul Juridic, Metodologia de acordare a gradațiilor de merit – 2020. (Anexa 1)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 2. Se avizează, având în vedere și avizul pozitiv formulat de Biroul Juridic, Programul de dezvoltare a Sistemului de control intern managerial. (Anexa 2)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 3. Se avizează, având în vedere și avizul pozitiv formulat de Biroul Juridic, Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei de monitorizare. (Anexa 3)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 4. În vederea implementării dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 935/2020 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, la nivelul angajatorului Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, personalul didactic auxiliar va fi împărțit în două grupe, conform planificării șefului ierarhic, pentru ca ora de începere a programului de lucru pentru fiecare grupă să fie ora 800, respectiv ora 900.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

 

RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

 

Anexa 1. Metodologia de acordare a gradațiilor de merit – 2020
Anexa 2. Programul de dezvoltare a Sistemului de control intern managerial
Anexa 3. Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei de monitorizare

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email