UGAL


HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 58/9 iulie 2020


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 9 iulie 2020, cu unanimitatea voturilor exprimate,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Având în vedere prevederile art. 51 din Legea bibliotecilor nr. 334/31.05.2002 modificată prin Legea nr. 593/2004, precum și Punctul de vedere formulat de Biroul Juridic al universității, se aprobă solicitarea Serviciului Bibliotecă și Editură din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați de scoatere din inventar a unui număr de 1403 publicații în valoare de 3521,18 lei, conform Referatului înregistrat la Registratura UDJG sub nr. 15254/29.6.2020.

Art. 2. Având în vedere prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 2861/09.10.2009 al Ministerului Finanțelor Publice pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului nr. 2062/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidența, gestionarea și inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice, precum și Punctul de vedere formulat de Biroul Juridic al universității, se aprobă solicitarea Serviciului Bibliotecă și Editură din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați de scoatere din gestiune a 8581 de volume publicații în valoare de 103544,09 lei, publicații uzate din punct de vedere fizic și moral, conform Referatului înregistrat la Registratura UDJG sub nr. 15255/29.6.2020.

Art. 3. Se aprobă solicitarea Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică de modificare a comisiei pentru susținerea examenului de diplomă în sesiunile iulie 2020, septembrie 2020 și februarie 2021 la programul de studiii universitare de licență Automatică și informatică aplicată, după cum urmează:

Președinte:
  • Prof. dr. ing. Viorel MÎNZU,
Membri:
  • Prof. dr. ing. Sergiu CARAMAN,
  • Conf. dr. ing. Daniela CERNEGA,
  • Șef lucrări dr. ing. Adrian Emanoil ȘERBENCU,
Secretar:
  • Șef lucrări dr. ing. Iulian Nicușor ARAMĂ.

Art. 4. Se aprobă, la propunerea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, acordarea titlului de profesor emerit doamnei prof. dr. ing. Gabriela Cătălina Rotaru.
Totodată, se aprobă componența comisiei științifice de acordare a titlului, după cum urmează:

Președinte:
  • Prof. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU, rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Membri:
  • Prof. dr. ing. Carmela Ionela MORARU, profesor la Cornell University, USA,
  • Conf. dr. ing. Nastasia BELC, director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare,
  • Prof. Luminița NECHITA, Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galați,
  • Prof. dr. ing. Gabriela BAHRIM, decan al Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor,
  • Prof. dr. ing. Daniela BORDA, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor,
Membri supleanți:
  • Prof. dr. ing. Nicoleta STĂNCIUC, prodecan al Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor
  • Prof. dr. ing. Anca NICOLAU, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 5. Se aprobă cererea formulată de Aida ABIROVA (Universitatea Națională Al-Farabi Kazakh, Almaty, Kazakhstan), care a beneficiat de mobilitate Erasmus+ de studii (Actiunea Cheie KA107) în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020, la Facultatea de Litere din cadrul UDJG, privind încadrarea sa în categoria de „forță majoră” urmare a pandemiei SARS-CoV-2.

Art. 6. Se aprobă înființarea următoarelor comisii mixte, formate din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic care vor asigura, la nivelul Universității „Dunărea de Jos” din Galați implementarea și îmbunătățirea continuă a proceselor sistemului de management al calității din universitate și a căror activitate se va desfășura pe baza unui stat de funcții administrative, în afara organigramei:
a) Comisia pentru administrarea și gestionarea bazei materiale, a resurselor umane și financiare – desfășoară activități legate de identificarea soluţiilor optime pentru organizarea, dezvoltarea şi gestionarea bazei materiale, a resurselor umane, aplicarea strategiei și politicii administrative la nivelul universității, asigurarea gestiunii financiare, planificarea constituirii și utilizării resurselor financiare ale universității etc. Componența comisiei se stabilește semestrial, prin decizia rectorului.
b) Comisia de admitere (include comisia centrală și comisiile de admitere pe facultăți) - desfășoară activități specifice admiterii în învățământul superior, la nivelul universității și la nivel de facultate, precum: elaborarea metodologiei de admitere și a formularelor specifice, organizarea înscrierilor și a probelor de concurs, corectarea tezelor, verificarea rezultatelor finale, coordonarea IT etc. Componența comisiei se aprobă de către Consiliul de Administrație.
c) Comisia pentru politici de echitate, acces, integrare și adaptare a studenților – contribuie la realizarea activităților de îmbunătățire a serviciilor de orientare și consiliere profesională, de incluziune a studenților aflaţi în situaţii de risc și abandon școlar, de identificare și gestionare a studenților cu risc de excluziune etc. Componența comisiei se stabilește semestrial, prin decizia rectorului.
d) Comisia pentru interoperarea și compatibilizarea platformelor informatice de la nivelul universității – desfășoară activități legate de crearea și adaptarea aplicațiilor interne și compatibilizarea informațiilor, utilizarea și exploatarea datelor, generarea rapoartelor, dezvoltarea și mentenanța platformelor informatice utilizate, colectarea și introducerea datelor etc. Componența comisiei se stabilește semestrial, prin decizia rectorului.
e) Comisia pentru promovare și transparență instituțională – desfășoară activități legate de promovarea imaginii universității și consolidarea identității instituționale, crearea și menţinerea unei imagini pozitive a universității, crearea şi dezvoltarea relaţiilor de comunicare cu părțile interesate de oferta educaţională şi de cercetare a universității, informarea intra și inter instituţională, crearea şi dezvoltarea relaţiilor de comunicare cu alte instituţii relevante, cu reprezentanţii mass media etc. Componența comisiei se stabilește semestrial, prin decizia rectorului.
f) Comisia pentru stabilirea și implementarea codurilor procedurale în vederea monitorizării activităților specifice la nivelul universității – desfășoară activități legate de implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial, pentru eficacitatea şi eficienţa funcţionării universității, pentru fiabilitatea informaţiilor externe şi interne, pentru conformitatea cu legile, regulamentele şi politicile interne etc. Componența comisiei se stabilește semestrial, prin decizia rectorului.
g) Comisia pentru recenzii lingvistice și traduceri – realizează recenzia lingvistică a materialelor publicate la GUP, în limba română, franceză și engleză, precum și traduceri. Componența comisiei se stabilește semestrial, prin decizia rectorului.
h) Comisia de etică – coordonează aplicarea și respectarea prevederilor Codului de etică și deontologie profesională universitară, ale Cartei Universității “Dunărea de Jos” din Galați, cercetează și soluționează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, realizează raportul anual referitor la situația respectării eticii și deontologiei profesionale universitare și a eticii activităților de cercetare-dezvoltare etc. Componența comisiei se stabilește prin hotărâre a Senatului.
i) Consiliul calității – urmăreşte implementarea strategiilor şi politicilor de asigurare a calităţii, în acord cu viziunea, misiunea şi politica universităţii, în deplină concordanţă cu dinamica naţională, europeană şi internaţională în domeniu. Componența comisiei se stabilește prin hotărâre a Senatului.
Statul de funcții administrative aferent comisiilor mixte va conține un număr de maximum 100 de posturi, normate individual cu maximum 280 ore/an, tarif orar 250 lei/oră (fără contribuțiile angajatorului).


RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email