UGAL


HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 33/4 mai 2020


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 4 mai 2020,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, Calendarul desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020, conform Anexei.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre informare.

Art. 2. Având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și Compartimentul de calitate, se avizează, cu unanimitatea voturilor exprimate, Raportul de autoevaluare pentru  programul de studii universitare de licență Inginerie în nutriție aplicată, domeniul de licență Științe inginerești aplicate, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, în vederea autorizării provizorii de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Raportul de autoevaluare se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 3. Având în vedere propunerea Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, lichidarea programului de masterat Spațiul românesc între Orient și Occident.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 4. Având în vedere prevederile art. 6 al Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 12 din 2 martie 2020, art. 1 al Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 26 din 7 aprilie 2020, precum și ale art. 1 din Hotărârea Senatului nr. 77 din 14 aprilie 2020, se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, solicitarea Facultății Transfrontaliere privind acordarea burselor din venituri proprii ale universității, aferente lunilor februarie și martie 2020, pentru studenții acestei facultăți.


RECTOR,
Prof. dr. ing. Puiu Lucian GEORGESCU
 

Anexa Calendarul desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email