UGAL

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE
 

HOTĂRÂREA
nr. 52/12.09.2018


Conform:     
Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice nr. 3174/18.02.2016 privind numirea Rectorului,
Consiliul de Administraţie întrunit în data de 12.09.2018,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Se aprobă, la propunerea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (ROFCCOC), conform Anexei.
Regulamentul se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 2. Se aprobă, la propunerea Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, înființarea programului de studii universitare de masterat Management educațional, în domeniul Ştiinţe ale educaţiei. Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 3. Se avizează, la propunerea Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, planul de învățământ aferent programului de studii universitare de masterat Management educațional, în domeniul Ştiinţe ale educaţiei, valabil începând cu anul universitar 2019-2020. Planul de învățământ se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 4. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, componența comisiei mixte CSUD-CA pentru analizarea îndeplinirii condițiilor de abilitare ale candidaților înscriși pentru obținerea atestatului de abilitare, după cum urmează:

Președinte:
  • Prof. dr. ing. Rusu Eugen-Victor-Cristian
Vicepreședinte:
  • Prof. dr. ing. Bahrim Gabriela-Elena
Membri:
  • Prof. dr. ing. Andrei Gabriel
  • Prof. dr. Antofi Eugenia-Simona
  • Prof. dr. habil. Apetrei Constantin
  • Prof. dr. habil. Apetrei Nicolae-Cristian
  • Prof. dr. Benea Lidia
  • Prof. dr. ing. Dumitriu Luminița
  • Prof. dr. habil. Ene Antoaneta
  • Prof. dr. ing. Găiceanu Marian
  • Prof. dr. habil. Ifrim Nicoleta
  • Prof. dr. habil. Mereuță Claudiu
  • Prof. dr. habil. Micu Adrian
  • Prof. dr. ing. Moraru Luminița
  • Prof. dr. Nechita Aurel
  • Prof. dr. ing. Râpeanu Gabriela
  • Prof. dr. ing. Scutelnicu Elena

Art. 5. Se amână propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat privind taxele de școlarizare pentru studiile universitare de doctorat, pentru anul universitar 2018-2019, până la justificarea cheltuielilor care nu sunt incluse în taxele propuse.

Art. 6. Se aprobă documentația tehnico-economică pentru investiția „Construire cămin studențesc Universitatea Dunărea de Jos din Galați, strada Florilor nr. 2, Galați, jud. Galați”. Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 7. Se aprobă finanțarea cheltuielilor de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați pentru obiectivul de investiții „Construire cămin studențesc Universitatea Dunărea de Jos din Galați, strada Florilor nr. 2, Galați, jud. Galați”. Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 8. Se aprobă încetarea contractelor de muncă secundare, cu durata de 4 ore, ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, cu excepția personalului din cadrul Direcției Generale Informatizare și Comunicații Digitale, Direcției Generale Secretariat, Serviciului bibliotecă și editura Universității și a Biroului transport auto, începând data de 1 octombrie 2018.

Art. 9. Se aprobă transferul a trei persoane din personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor în cadrul Direcției Generale Secretariat pentru acoperirea deficitului de personal de la secretariatele facultăților.

Art. 10. Se aprobă desființarea posturilor de pază de la corpurile T, W și Atelier școală, în vederea înlocuirii acestora cu sistem de supraveghere video și antiefracție.

Art. 11. Se aprobă prelungirea activității didactice, pentru anul universitar 2018-2019, a următoarelor cadre didactice:
  • prof. dr. Nechita Aurel, cadru didactic la Facultatea de Medicină și Farmacie;
  • prof. dr. Firescu Dorel, cadru didactic la Facultatea de Medicină și Farmacie;
  • prof. dr. Șișcanu Ion, cadru didactic la Facultatea Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești;
  • prof. dr. Cristea Victor, cadru didactic la Facultatea Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești;
  • prof. dr. Triboi Vasile, cadru didactic la Facultatea Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

RECTOR,
Prof. dr. ing. Iulian Gabriel BÎRSAN
 

Anexa Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (ROFCCOC)

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email