UGAL

Conform:
Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011;
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3288/20.02.2012 privind numirea Rectorului,
Consiliul de Administraţie, din data de 03.02.2015,


H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1. La propunerea Departamentului pentru Învățământ la distanță și cu frecvență redusă, se aprobă noua componență a Consiliului Departamentului, în următoarea componență:
1. Prof. dr. ing. Lucian Oprea – Președinte;
2. Prof. dr. Mihai Floroiu – Director al Departamentului de Științe juridice, din cadrul Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice;
3. Lect. dr. Oana Elena Gălățeanu – Coordonator program de studii Drept/IFR; din cadrul Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice;
4. Prof. dr. Michaela Praisler – Decan al Facultății de Litere;
5. Conf. dr. Steluța Stan – Coordonator program de studii RE/ID, din cadrul Facultății de Litere.

Art. 2. Se avizează cererile următorilor absolvenți ai Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, specializarea Măsurători terestre și cadastru, promoția 2011, de a susține examenul de licență la Universitatea Transilvania din Brașov:
- Buchidău Maria Loredana;
- Bogdan Cosmina Florentina.
Cererile se transmit Senatului Universității pentru aprobare.

Art. 3. La propunerea Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, se aprobă înființarea unui nou program de studii universitare de masterat Administrarea și dezvoltarea afacerilor în turism.
Propunerea se transmite Senatului Universității pentru aprobare.

Art. 4. La propunerea Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, se aprobă planul de învățământ pentru programul de studii universitare de masterat Administrarea și dezvoltarea afacerilor în turism, domeniul Administrarea afacerilor, învățământ cu frecvență, durata studiilor 2 ani, începând cu anul universitar 2015-2016.
Propunerea se transmite Senatului Universității pentru aprobare.

Art. 5. Consiliul de Administrație ia act de suspendarea de drept a contractului individual de muncă a domnului conferențiar dr. Iliev Mircea, până la finalizarea cercetării privind infracțiunea de luare de mită.

Art. 6. În cazul existenței unor suspiciuni referitoarele la susținerea examenelor din sesiunile studențești, decanul sau directorul de departament va desemna o comisie formată din minimum 3 cadre didactice, pentru susținerea și desfășurarea acestora.



RECTOR,
Prof. univ. dr. Iulian Gabriel BÎRSAN
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email