UGAL


Conform
Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011;
Cartei Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi;
Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3288/20.02.2012 privitor la numirea rectorului,
Consiliul de Administraţie întrunit în şedinţa din data de 19.06.2013



H O T Ă R Ă Ş T E:


Art. 1. Se aprobă participarea doamnei Floricica Cristea şi domnului Bogdan Bratoveanu la cursul de instruire în domeniul brevetelor de invenţie, organizat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Durata cursului este de 10 zile, aproximativ 60 de ore. Costul cursului este de 1100 lei/persoană.

Art. 2. Se aprobă taxele de şcolarizare pentru învăţământul cu frecvenţă, frecvenţă redusă şi la distanţă precum şi taxele pentru prestări servicii în anul universitar 2013/2014, conform anexelor 1, 2 şi 3.
Se trimit spre aprobare Senatului.

Art. 3. Se aprobă repartizarea locurilor la buget pe facultăţi pentru studii universitare de licenţă şi masterat, conform anexelor 4 şi 5.
Se trimit spre aprobare Senatului.

Art. 4. La propunerea Facultăţii Transfrontaliere de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti, se aprobă comisia pentru susţinerea examenului de finalizare a studiilor, sesiunea iunie – iulie 2013 şi septembrie 2013, specializarea Limbi moderne aplicate, studii universitare de licenţă, în următoarea componenţă:
Preşedinte: Prof. dr. Michaela Praisler
Membri: Prof. dr. Elena Croitoru
  Conf. dr. Gabriela Scripnic
  Conf. dr. Adela Drăgan
Secretar: Lect. dr. Isabela Merilă

Art. 5. La propunerea Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic, se aprobă comisia pentru susţinerea examenului de absolvire a programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă Evaluarea nivelului de risc şi audit în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru cele două sesiuni planificate, în următoarea componenţă:
Preşedinte: Conf. dr. Gheorghe Gurău
Membri: Conf. dr. Adrian Vasiliu
Ş.l.dr.ing. Doru Hanganu
Ş.l.dr.ing. Gelu Gurguiatu
Secretar: Ş.l.dr.ing. Petrică Alexandru

Art. 6. La propunerea Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic, se aprobă comisia pentru susţinerea examenului de absolvire a programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă Managementul comunicării şi relaţii publice, pentru cele două sesiuni planificate, în următoarea componenţă:
Preşedinte: Conf. dr. Nicoleta Cristache
Membri: Conf. dr. Adrian Micu
Conf. dr. Irina Susanu
Ş.l.dr.ing. Gelu Gurguiatu
Secretar: Lect.dr. Alexandru Căpăţână

Art. 7. La propunerea Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic, se aprobă comisia pentru susţinerea examenului de absolvire a programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă Managementul responsabilităţii sociale corporatiste, pentru cele două sesiuni planificate, în următoarea componenţă:
Preşedinte: Conf. dr. Nicoleta Cristache
Membri: Conf. dr. Irina Susanu
Ş.l.dr.ing. Gelu Gurguiatu
Secretar: Lect.dr. Alexandru Căpăţână

Art. 8. La propunerea Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, se aprobă modificarea comisiilor pentru susţinerea examenelor de diplomă şi de disertaţie, sesiunea iunie – iulie 2013 şi sesiunea septembrie 2013, după cum urmează:
Specializarea: - Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii – studii universitare de licenţă
Preşedinte: Prof.dr.ing. Dorel Aiordăchioaie
Membri: Conf.dr.ing. Mircea Iliev
Ş.l.dr.ing. Radu Belea
Ş.l.dr.ing. Gabriel Sîrbu
Secretar: As.drd.ing. Anisia Florescu


Specializarea: - Electronică aplicată– studii universitare de licenţă
Preşedinte: Prof.dr.ing. Laurenţiu Frangu
Membri: Conf.dr.ing. Nicolae Mărăşescu
Conf.dr.ing. Mircea Iliev
Conf.dr.ing. Viorel Nicolau
Secretar: As.dr.ing. Cristinel Crăciun
Specializarea: - Metode avansate de prelucrare a semnalelor – studii universitare de masterat
Preşedinte: Conf.dr.ing. Viorel Nicolau
Membri: Prof.dr.ing. Laurenţiu Frangu
Conf.dr.ing. Rustem Popa
Ş.l.dr.ing. Claudiu Chiculiţă
Secretar: Prep.drd.ing. Mihaela Andrei


Art. 9. La propunerea Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, se aprobă modificarea comisiei pentru susţinerea examenului de diplomă, sesiunea iunie – iulie 2013 şi sesiunea septembrie 2013, după cum urmează:
Specializarea Ecologie şi protecţia mediului - studii universitare de licenţă
Comisia I (Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate)
Preşedinte: Prof.dr.ing. Victor Cristea
Membri: Conf.dr.ing. Maria Contoman
Conf.dr.ing. Luiza Florea
Secretar: As.dr.ing. Adina Popescu
Comisia II (Evaluare proiecte de diplomă)
Preşedinte: Prof.dr.ing. Victor Cristea
Membri: Conf.dr.ing. Isabelle Metaxa
Ş.l.dr.biolog Cecilia Şerban
Secretar: As.dr.ing. Adina Popescu

Art. 10. La propunerea Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu, se aprobă modificarea comisiilor pentru susţinerea examenelor de licenţă şi disertaţie, sesiunea iunie – iulie 2013 şi sesiunea septembrie 2013, după cum urmează:
Specializarea: Chimie - studii universitare de licenţă
Preşedinte: Conf.dr. Gheorghe Zgherea
Membri: Lect.dr. Dumitru Dima
Lect.dr. Paula Popa
Lect.dr. Bianca Furdui
Secretar: Lect.dr. Romică Creţu



Specializarea: Ştiinţe - Abordarea integrată a ştiinţelor naturii - studii universitare de masterat
Preşedinte: Conf.dr. Emilian Danilă
Membri: Conf.dr. Nicolae Ţigău
Conf.dr. Viorica Barbu
Conf.dr. Gheorghe Zgherea
Lect.dr. Bianca Furdui
Secretar: As.dr. Mihaela Timofti
Specializarea: Analize fizico-chimice în ştiinţa materialelor şi mediu - studii universitare de masterat
Preşedinte: Prof. dr. Luminiţa Moraru
Membri: Prof. dr. Constantin Gheorghieş
Conf.dr. Nicolae Ţigău
Ş.l.dr. Romana Draşovean
Secretar: As. dr. Alina Sion

Art. 11. La propunerea Facultăţii de Mecanică, se aprobă modificarea comisiei pentru susţinerea examenului de diplomă, sesiunea iunie – iulie 2013 şi sesiunea septembrie 2013, după cum urmează:
Specializarea: Inginerie mecanică – studii universitare de licenţă
Preşedinte: Prof. dr. ing. Iulian Gabriel Bîrsan
Membri: Conf. dr. ing. Ioan Strat
Conf. dr.ing. Nicoleta Tălmaciu
Conf.dr.ing. Doina Boazu
Ş.l.dr.ing. Alina Modiga
Secretar: Ş.l.dr.ing. Elena Beznea
 

RECTOR,
Prof. dr. ing. Iulian Gabriel BÎRSAN

Anexa 1 Taxele de studii pentru anul universitar 2013-2014 la învățământ cu frecvență/zi
Anexa 2 Taxele de studii pentru anul universitar 2013-2014 la învățământ la distanță și învățământ  cu frecvență redusă (ID/IFR)
Anexa 3 Taxe pentru servicii prestate în anul universitar 2013-2014
Anexa 4 Cifra de școlarizare la studii universitare de licență buget
Anexa 5 Cifra de școlarizare la studii universitare de masterat buget






Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email