HOTĂRÂREA
nr. 116 din 14 aprilie 2016
Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 14 aprilie 2016,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă, la propunerea Consiliului de administrație, înscrierea Universității „Dunărea de Jos” din Galați în Asociația UVS România, care desfășoară activități de cercetare în cadrul grantului SEE/3462/2015, având titlul proiectului „Restaurarea complexului de ecosisteme acvatice și terestre din ostrovul Fundu Mare”.
Art. 2. Se aprobă Metodologia de organizare și funcționare a Centrului pentru consiliere și orientare în carieră al Universității „Dunărea de Jos” din Galați. (Anexa 1)
Art. 3. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD - UDJG, afilierea cu activitatea de conducere de doctorat la IOSUD – UDJG a următoarelor cadre didactice:
- prof. Stănciuc N. Nicoleta, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Râpeanu T. Gabriela, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Aprodu C. Iuliana, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Frumușanu H. Gabriel – Radu, de la Facultatea de Inginerie, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Andrei I. Carmen, de la Facultatea de Litere, la Școala doctorală de științe socio-umane.
Art. 4. Se amână aprobarea solicitării Facultății de Inginerie de înființare a programului de studii universitare de masterat „Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor”, domeniul „Inginerie mecanică”, până la finalizarea dosarului de încadrare în domeniu, conform observațiilor formulate de către senatori.- prof. Râpeanu T. Gabriela, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Aprodu C. Iuliana, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Frumușanu H. Gabriel – Radu, de la Facultatea de Inginerie, la Școala doctorală de inginerie;
- prof. Andrei I. Carmen, de la Facultatea de Litere, la Școala doctorală de științe socio-umane.
Art. 5. Se aprobă, la propunerea Consiliului de administrație, modificarea planului de învățământ pentru programul de studii universitare de licență „Medicină dentară”, domeniul „Sănătate”, învățământ cu frecvență, durata studiilor 6 ani, care rulează la Facultatea de Medicină și Farmacie.
Art. 6. Se confirmă numirea de către rector în funcția de decan interimar a următoarelor cadre didactice, astfel:
- la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, conf. dr. Lorena Dediu;
- la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, șef lucrări dr. ing. Viorel Laurențiu Cartaș.
- la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, șef lucrări dr. ing. Viorel Laurențiu Cartaș.
Art. 7. Se confirmă numirea de către rector în funcția de prodecan interimar a următoarelor cadre didactice, astfel:
- la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor: prof. dr. ing. Camelia Vizireanu și conf. dr. ing. Liliana Mihalcea;
- la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila: conf. dr. ing. Petronela Nechita.
- la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila: conf. dr. ing. Petronela Nechita.
Art. 8. Se validează rezultatele alegerilor pentru completarea Consiliului facultății, după cum urmează:
- la Facultatea de Istorie, Filozofie și Teologie: prof. dr. Ivan Ivlampie;
- la Facultatea de Inginerie: prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, prof. dr. ing. Elena Scutelnicu, șef lucrări dr. ing. Carmen Rusu, șef lucrări dr. ing. Petrică Alexandru;
- la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor: prof. dr. Mihaela Neculiță, prof. dr. Alexandru Căpățînă;
- la Facultatea de Arhitectură Navală: prof. dr. ing. Leonard Domnișoru și conf. dr. ing. Mihaela Amorăriței.

Art. 9. Se aprobă Metodologia de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat al IOSUD - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. (Anexa 2)
Art. 10. Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a luat cunoştinţă despre Raportul de follow-up al Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi nr. 4890/16.2.2016, precum și despre solicitarea formulată de Camera de Conturi Galați și înregistrată la Registratura UDJG sub nr. 7431/7.3.2016 și la Cancelaria Senatului sub nr. 229/8.3.2016/CS.
Senatul a analizat măsurile luate de conducerea UDJG și a fost de acord cu continuarea demersurilor derulate de Serviciul tehnic al UDJG privind aducerea la îndeplinire a celor solicitate în Raportul de follow-up nr. 4890/16.2.2016.
Art. 11. Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a luat cunoştinţă despre Raportul de follow-up al Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi nr. 4891/16.2.2016, precum și despre solicitarea formulată de Camera de Conturi Galați și înregistrată la Registratura UDJG sub nr. 743/7.3.2016 și la Cancelaria Senatului sub nr. 230/8.3.2016/CS.
Senatul a analizat măsurile luate de conducerea UDJG și a fost de acord cu continuarea demersurilor derulate de Direcția economică a UDJG privind aducerea la îndeplinire a celor solicitate în Raportul de follow-up nr. 4891/16.2.2016.
Art. 12. Se aprobă cererile de prelungire a duratei studiilor doctorale formulate de următorii studenți doctoranzi, astfel:
- Costache V. Mihaela, anul V, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă POSDRU ExcelDOC, prelungire 5 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2016, cu condiția returnării sumelor primite de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
- Petrea S. George, anul IV, domeniul Ingineria sistemelor, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare cu taxă, prelungire 6 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016, conform rezoluției directorului CSUD.
- Apostu M. Paul Mihai, anul IV, domeniul Inginerie industrială, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare cu taxă, prelungire 6 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016, conform rezoluției directorului CSUD.
- Omet M. Liliana Florentina (Ricinschi), anul IV, domeniul Filologie, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare cu taxă, prelungire 6 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016, conform rezoluției directorului CSUD.
- Dumitru C. Raluca Maria (Topala), anul IV, domeniul Filologie, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare cu taxă, prelungire 6 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016, conform rezoluției directorului CSUD.

Art. 13. Se respinge ca neîntemeiată, la propunerea Comisiei juridice și de etică a Senatului, plângerea prealabilă formulată de dl conf. dr. ing. Cristian - Silviu Simionescu, înregistrată la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați sub nr. C2582/21.3.2016, împotriva Hotărârii Senatului UDJG nr. 102/15.3.2016.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Lucian P. GEORGESCU
Anexa nr. 1 Metodologia de organizare și funcționare a Centrului pentru consiliere și orientare în carieră
Anexa nr. 2 Metodologia de desfășurare a concursului pentru funcția de director al Consiliului pentru studii de doctorat al IOSUD