UGAL

Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 145 din 10 septembrie 2015


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 10 septembrie 2015,

HOTĂRĂŞTE:



Art. 1. Se aprobă componența comisiei mixte, a cărei înființare a fost aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 136 din 24 iulie 2015, ca fiind următoarea:
  • Reprezentanții Consiliului de administrație: prof. dr. ing. Leonard Domnișoru, prof. dr. Michaela Praisler, conf. dr. Edit Lukacs.
  • Reprezentanții Senatului universitar: prof. dr. ing. Eugen Rusu, prof. dr. Antoaneta Ene, prof. dr. ing. Gabriela Râpeanu, prof. dr. ing. Sergiu Caraman, conf. dr. Steluța Stan.
Comisia are sarcina să stabilească standardele minimale ale rezultatelor activităților didactice și de cercetare și clauzele privind sancționarea personalului didactic și de cercetare în cazul neîndeplinirii acestor standarde minimale, în conformitate cu legislația în vigoare. Propunerile comisiei vor fi, ulterior, discutate și votate de Senatul universitar.

Art. 2. Se validează rezultatele alegerilor desfășurate în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie pentru funcțiile și structurile de conducere la nivel de departament, după cum urmează:
  1. directori de departamente:
    • directorul Departamentului științe morfologice și funcționale este șef lucrări dr. Gabriela Gurău,
    • directorul Departamentului clinic medical este șef lucrări dr. Doina Carina Voinescu,
    • directorul Departamentului clinic chirurgical este șef lucrări dr. Dragoș Voicu,
    • directorul Departamentului medicină dentară este conf. dr. Mădălina Matei,
    • directorul Departamentului științe farmaceutice este conf. dr. Irina Apetrei.
  2. membrii consiliilor celor cinci departamente:
    • Consiliul Departamentului științe morfologice și funcționale este alcătuit din: șef lucrări dr. Cristian Onișor, șef lucrări dr. Liliana Pavel, șef lucrări dr. Valeriu Hărăbor, asistent Mihaela Crăescu.
    • Consiliul Departamentului clinic medical este format din: asistent Iuliana Moraru, asistent Gabriela Sandu.
    • Consiliul Departamentului clinic chirurgical este format din: asistent Andreea Voicu, asistent Mariana Crețu.
    • Consiliul Departamentului medicină dentară este format din: șef lucrări dr. Ciprian Dinu, șef lucrări dr. Răzvan Leață, șef lucrări dr. Cerasela Șincar, șef lucrări dr. Magdalena Rusu.
    • Consiliul Departamentului științe farmaceutice este format din: șef lucrări dr. Mariana Lupoae, șef lucrări dr. Nicoleta Maftei, șef lucrări dr. Simona Claudia Ștefan.
Art. 3. Se aprobă propunerea Direcției Generale de Investiții și Resurse Umane de transformare a posturilor din statul de funcții al personalului didactic auxiliar și nedidactic în vederea promovării, conform Referatului nr. 29116 din 19 august 2015 și a Referatului nr. 29329 din 20 august 2015 avizate de Consiliul de administrație. (Anexa 1)

Art. 4. Se aprobă modificarea organigramei UDJG în sensul respectării Hotărârii Senatului nr. 136 din 24 iulie 2015, respectiv schimbarea denumirii Biroului de consiliere și orientare în carieră în Centrul de consiliere și orientare în carieră.

Art. 5. Se aprobă modificarea organigramei UDJG, după cum urmează:
  • Cancelaria Senatului trece din subordinea Direcției Generale Secretariat în subordinea directă a președintelui Senatului universitar,
  • Modificarea se face fără suplimentarea schemei de personal, la Cancelaria Senatului rămânând două posturi. (Anexa 2)

Art. 6. Se aprobă, la propunerea CSUD al IOSUD – UDJG, avizată de Consiliul de administrație, taxele de școlarizare pentru studii universitare de doctorat, pentru anul universitar 2015/2016, în cuantum de:
  • pentru domeniile incluse în Școala doctorală de inginerie, 15.000 de lei/an.
  • pentru domeniile incluse în Școala doctorală de științe socio-umane, 8.000 de lei/an.

Art. 7. Se aprobă propunerea CSUD al IOSUD – UDJG, avizată de Consiliul de administrație, de alocare a unui număr de 10 locuri cu taxă pentru Școala doctorală de inginerie și 10 locuri cu taxă pentru Școala doctorală de științe socio-umane, cu posibilitatea de majorare a numărului de locuri în funcție de cereri, pentru anul universitar 2015/2016.

Art. 8. Se aprobă, pentru studenții doctoranzi care solicită prelungirea perioadei de studii în vederea finalizării tezei de doctorat, scutire de la plata taxei de școlarizare pentru șase luni, în următoarele condiții:
  1. Stadiul tezei de doctorat este foarte avansat.
  2. Conducătorul de doctorat și comisia de coordonare atestă acest stadiu.
  3. Scutirea de taxă se poate acorda de maxim două ori, consecutiv.
  4. Dacă la finalizarea perioadei de grație, studentul doctorand nu susține public teza, atunci va plăti taxa de școlarizare.

Art. 9. Se aprobă propunerea CSUD al IOSUD – UDJG, avizată de Consiliul de administrație, privind cheltuielile cu susținerea publică a tezei de abilitare în UDJG, după cum urmează:
  • pentru cadrele didactice din UDJG, care se vor afilia la una dintre cele două școli doctorale ale UDJG, cheltuielile (în cuantum de 5.000 de lei) sunt suportate de universitate după o procedură similară cu cea de la susținerea publică a tezei de doctorat, în baza unei cereri a candidatului, semnată de conducerea universității.
  • pentru cadrele didactice din afara universității, cuantumul taxei de abilitare este de 7.000 de lei, sumă care este achitată de candidat în contul UDJG.

Art. 10. Se aprobă cererea formulată de dl Dănilă I. Dumitru, student doctorand în anul II, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget, de întrerupere cu 12 luni a perioadei de studii universitare de doctorat, începând cu data de 1 octombrie 2015.  

Art. 11. Se amână discutarea propunerii Serviciului de relații internaționale și promovare instituțională, avizată de Consiliul de administrație, privind posibilitatea studenților vizitatori (free movers) de a studia la orice facultate din cadrul UDJG și de a plăti taxe de școlarizare în cuantumul stabilit pentru studenții români din anul I, până la clarificarea unor aspecte. Se solicită Consiliului de administrație lămuriri în privința nivelului taxei de școlarizare pentru acești studenți.

Art. 12. Se aprobă cererea formulată de conf. dr. ing. Bogdan Hnatiuc, de la Facultatea de Electromecanică a Universității Maritime din Constanța, conducător de doctorat în domeniul Inginerie electrică, cu atestat de abilitare obținut prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării Științifice nr. 4209/10 iunie 2015, de afiliere la IOSUD – UDJG în cadrul Școlii doctorale de inginerie, pe domeniul Inginerie electrică.


Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU
 

Anexa nr. 1 Propunere de transformare a posturilor din statul de funcții al personalului didactic auxiliar și nedidactic în vederea promovării
Anexa nr. 2 Modificare organigramă UDJG

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email