UGAL

IOSUD-Universitatea ”Dunărea de Jos”din Galați
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat


HOTĂRÂREA
 nr. 5/07.12.2012
 

În conformitate cu:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011;
Codul Studiilor Universitare de Doctorat/2011;
Regulamentul instituțional privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat;
Decizia Rectorului Universității nr. 1878/07.09.2012 privitor la numirea Directorului CSUD;
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat, întrunit în ședința din data de 07 decembrie 2012,

HOTĂRĂȘTE:
 


Art.1. Având în vedere prelungirea perioadei de semnare a contractelor și actelor adiționale și introducerea anexelor pentru monitorizarea activității de doctorat, se prelungesc termenele prevăzute în aceste anexe, după cum urmează:
  • Termen final depunere Birou Doctorat contracte și acte adiționale semnate:                          12.12.2012;
  • Termen final depunere Birou Doctorat Anexa 1 completată:                                                          20.01.2013;
  • Termen final depunere Birou Doctorat Raport Trimestrial de Autoevaluare 1:                         30.01.2013.

Art.2. Pentru planurile de învățământ ale școlilor doctorale au fost aprobate următoarele titulaturi generale pentru:
Discipline generale care pot fi frecventate de toți doctoranzii din IOSUD-UDJG:

1. Metodologia cercetării științifice și prelucrarea datelor experimentale;
2. Proiecte de cercetare și diseminarea rezultatelor cercetării;
3. Proprietatea intelectuală, transfer tehnologic, antreprenoriat;
4. Engleza pentru scopuri științifice.
 

Discipline de specialitate:
Pentru Științe inginerești:

1. Metode avansate de investigare în inginerie;
2. Tehnologii moderne de procesare;
3. Materiale funcționale;
4. Modelarea proceselor.

Pentru Științe umaniste:

1. Structuri şi raporturi discursiv-textuale;
2. Elemente de teorie literară;
3. Discurs critic;
4. Discurs comparativ-identitar;
5. Traductologie;
6. Studii culturale.

Pentru Științe economice:

1. Microeconomie și macroeconomie la nivel avansat;
2. Econometrie;
3. Mediul european de afaceri.

Disciplinele de specialitate vor include module specifice diferitelor domenii de doctorat pentru care au fost înmatriculați doctoranzi în anul respectiv.

Art.3. S-a aprobat ca, începând cu data de 01.01.2013, editarea tezei finale să se facă în format unic pentru toți doctoranzii din cadrul IOSUD-UDJG, respectiv B5, cu coperți din carton cretat bleumarin.
Tezele vor fi multiplicate la Editura Universității. S-a calculat un preț de 400-420 lei pentru 10 exemplare, cu maxim 210 pagini, 50% conținut color.


Director Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat,
Prof. univ. dr. chim. Viorica-Domnica MUȘAT

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email