UGAL

Conform:
Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011;
Cartei Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi;
Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3288/20.02.2012 privitor la numirea Rectorului,

Consiliul de Administraţie, întrunit în ședinţa din 23.10.2012


H O T Ă R Ă Ș T E :

Art. 1. Se instituie următoarele măsuri organizatorice pentru realizarea autoevaluării universităţii, în vederea realizării evaluării internaţionale:
 1.1. Facultăţile și serviciile administrative ale universitaţii colaborează pentru realizarea operativă a documentaţiei.
1.2. Facultatea desemnează 2 cadre didactice responsabile cu întocmirea documentelor specifice.
1.3. Facultatea redactează un document de sinteză a activităţii didactice și de cercetare reprezentative din ultimii 5 ani; termenul este 30.10.2012. Documentul nu trebuie să conţină mai mult de 3 pagini, care să evidenţieze realizările deosebite care nu se regăsesc menţionate în alte situaţii sintetice. Acest document descrie și narează ceea ce este specific facultății și programelor de studii în modul cel mai concret cu putinţă.
1.4. Documentele se centralizează unitar la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
1.5. Documentele de autoevaluare vor fi la dispoziţia decanilor, pe măsură ce se realizează, pe un grup de corespondenţă electronică.
1.6. Perioada de referinţă pentru autoevaluarea universităţii este 2007-2011 (ani calendaristici).
1.7. Termenul de finalizare a autoevaluării este 5.11.2012.
1.8. Echipa de lucru, la nivelul universităţii, este constituită din:
-Prof. dr. ing. Dorel Aiordăchioaie
-Prof. dr. ing. Elena Scutelnicu
-Conf. dr. Steluţa Stan
-Conf. dr. Alina Ganea
-Conf. dr. Gabriela Scripnic
-Lector dr. Alexandru Căpăţână
-Lector dr. Claudiu Mereuţă
-As. dr. ing. Ștefan Baltă

Art. 2. Facultăţile stabilesc, până la 6.11.2012, criteriile pentru examenul de admitere în învăţământul superior, în anul 2013, la ciclul de studii universitare de licenţă și masterat, la forma de învăţământ cu frecvenţă.

Art. 3. Facultăţile stabilesc măsurile necesare pentru reducerea deficitului financiar generat de diferenţa dintre costurile actului didactic și sursele de finanţare.

Art. 4. Microscopul electronic intră în administrarea CSUD și este utilizat de un operator unic, doamna Elena Cantaragiu. Facultăţile au acces la microscop.

Art. 5. La solicitarea Facultăţii de Mecanică se propune Senatului, cu acordul CA:
5.1. Schimbarea denumirii Departamentului de Construcţii de Mașini, Robotică și Sudare. Noua denumire propusă este: Departamentul de Ingineria Fabricaţiei.
5.2. Atribuirea denumirii ”Amfiteatrul Ion CRUDU” sălii AN113.


RECTOR,
Prof. univ. dr. Iulian Gabriel BÎRSAN
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email