UGAL

Mensa România organizează, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, o sesiune de testări în ziua de 20.03.2021, la Facultatea de Inginerie, Strada Domnească Nr. 111, Sala D01, începând cu ora 10.00. În urma testării de inteligenţă (IQ), candidații care vor obține un punctaj care îi plasează în procentul de 2% al populaţiei cu cel mai ridicat coeficient de inteligență, pot obține calitatea de membru al Mensa România.

Studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați pot beneficia de unul dintre cele cinci vouchere oferite de Mensa România și, astfel, poți participa gratuit la sesiunea de testări organizată de Mensa.

Studenții interesați pot trimite, până la data de 15.03.2021, ora 12.00, un mesaj prin care să-și exprime intenția de a participa la testarea Mensa, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Studenții trebuie să-și lase și numerele de telefon. Primii cinci studenți înscriși primesc voucher de gratuitate.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesați link-ul de mai jos:

https://mensaromania.ro/testare-mensa-in-galati-2/

Mensa este o organizație fondată în Oxford, Marea Britanie, în 1946, cu scopul de a identifica și de a pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email