UGAL

În luna martie a acestui an, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat un apel public de donații din partea comunității academice locale pentru achiziționarea unui Aparat mobil de ventilație, destinat tratării cazurilor grave cauzate de noul coronavirus SARS-CoV-2. Pentru facilitarea colectării sumelor necesare și realizarea rapidă a achizițiilor, având în vedere creșterea alarmantă a cazurilor de îmbolnăviri la nivel local, s-a apelat la sprijinul Fundației Medicale „Dunărea de Jos”.

La scurt timp după lansarea apelului, a fost colectată suma de circa 63.000 de euro, suficientă pentru achiziționarea a două aparate de ventilație mecanică moderne, de ultimă generație.
 
Cele două aparate au fost puse în funcțiune astăzi, unul va funcționa la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” din Galați, fiind destinat copiilor mai mari de 10 ani, iar cel de-al doilea va funcționa la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” din Galați, în cadrul secției ATI.
 
„În primul rând vreau să mulțumesc colegilor mei, oameni din prima linie, pentru eforturile lor din această perioadă critică. Noi am avut această inițiativă, la nivelul comunității academice din Galați, la nivelul mediului socio-economic din oraș, care a acoperit costurile de achiziție pentru două astfel de aparate. Este, să zicem, o mică contribuție pentru personalul medical din spitale, greu încercat în aceste zile”, a spus domnul prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
 
„Galațiul devine astfel un centru de regional de resuscitare respiratorie pentru bolnavii grav cu infecție Covid-19. Altfel spus, suntem un pilon între București și Iași”, a declarat la rândul său medicul Aurel Nechita, președintele Colegiului Medicilor din Galați.
 
„Mulțumesc domnului rector și universității pentru sprijinul acordat, acest nou aparat ne ajută foarte mult. Mulțumesc și comunității care ne-a ajutat în această perioadă critică, care din păcate, încă nu s-a terminat”, a declarat la rândul ei medicul Corina Manole, șefa secției ATI a Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” din Galați.
 
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați mulțumește angajaților instituției, cetățenilor din Galați și companiilor care s-au implicat și au donat în cadrul acestei campanii umanitare.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email