UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (ADR SE) au semnat astăzi un ACORD DE PARTENERIAT pentru implementarea proiectului „Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice din Regiunea Sud-Est (SEEE-PB)”, finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Local ENergy Assistance - Asistență locală Europeană pentru Energie) – Programul Orizont 2020.

Nu mai puțin de 6 (șase) clădiri din patrimoniul Universității vor beneficia de lucrări privind creşterea eficienţei energetice prin transformarea în clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB). Este vorba despre: Clădire corp I (strada Gării), Clădire corp G, Clădire corp I, Clădire corp H, Clădire corp B și Clădire corp D.

Vor fi montate sisteme fotovoltaice și de climatizare, vor fi reabilitate instalațiile termice, sanitare și electrice și vor fi montate sisteme de captare a energiei solare pentru instalațiile de apă caldă și căldură.

Valoarea totală a investițiilor se ridică la peste 500.000 de euro.

Responsabil proiect: prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu, Prorector

Sursa foto: vimeo.com

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email