UGAL

Peste 50 de elevi de liceu, pasionați de traduceri și talentați la scris au primit diplome din partea Facultății de Litere pentru participarea la concursurile lansate în al doilea număr al revistei Facultății „E scris în Litere”. Competițiile au vizat studenții și adolescenții din liceele din Galați și județele limitrofe și au pus accent pe abilitățile de traducere din română în limbile engleză și franceză și pe măiestria compunerii unui text în proză sau în versuri, în limbile română, engleză sau franceză. Revista se află la al doilea număr și a devenit deja cunoscută printre liceeni.

La festivitatea de premiere au participat: prof. univ. dr. Simona Antofi, Decanul Facultății, conf. dr. Antoanela Mardar, prodecanul Facultății și reprezentantă a Departamentului de engleză, conf. dr. Elena Constandache, de la Departamentul de limbă și literatură franceză și asist. dr. Iulian Mardar, coordonatorul Revistei.

Elevii, prezenți în sala AS 111, au primit diplome și mici cadouri, care să le amintească de acest moment și au avut posibilitatea să cunoască profesorii, studenții, programele și specializările Facultății. Alături de ei s-au aflat parte din profesorii care i-au încurajat să scrie sau i-au coordonat: Corina Alice Sârbu, Mădălina Radu, Singh Akshay, Delia Sofronea, Cristina Grecu, Camelia Ion, Mihaela Cristea, Simona Vartolomei, Carp Monica, Iulia Hărăbor și Rodica Zanet.

Momentul a fost imortalizat de Cristina Irimia, anul I Jurnalism, cea care a făcut și diplomele de la ceremonia de premiere.

Revista „E scris în Litere” este recomandată tuturor celor tineri la suflet, care doresc să afle noutăți din domeniul filologiei, vor să își imbunătățească stilul traducerilor, au talent la scris, dar și celor care cochetează cu jurnalismul. Fiecare număr conține un interviu-portret mai altfel din care aflați cum sunt cadrele didactice de la Facultatea de Litere. De bunul mers al revistei se ocupă: Ana Maria Pâcleanu și Iulian Mardar de la Departamentul de engleză, Elena Constandache de la Departamentul de limbă și literatură franceză, Daniela Bogdan și Marius Țuca de la Departamentul de literatură, lingvistică și jurnalism. Punerea în pagină e realizată de Iulian Mardar.

Numărul 2 al Revistei poate fi consultat aici:

https://litere.ugal.ro/images/2022/E_SCRIS_IN_LITERE_-_No_2_compressed.pdf

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email