UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost invitată să-și prezinte oferta educațională în cadrul unei întâlniri de lucru a conducerii Inspectoratului Școlar Ialomița cu directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Ialomița. Delegația universității, condusă de domnul Prorector Silvius Stanciu, a avut ca principal scop generarea unei vizibilităţi mai bune a instituţiei, crearea unei imagini pozitive în rândul publicului din județul Ialomița și promovarea ofertei de conversie profesională.

„Suntem cea mai importantă universitate din sud-estul României, cu servicii educaționale de prestigiu și o cercetare performantă, clasată constant în Top 10 instituții academice naționale. Oferta educațională cuprinde programe de licență, masterat și doctorat competitive și atractive, absolvenții noștri dezvoltă cariere de succes la angajatori din țară și din străinătate. Campusul studențesc oferă cele mai condiții bune de cazare și masă, iar Municipiul Galați devine din ce în ce mai atractiv din puncte de vedere artistic, cultural și al petrecerii timpului liber de către tineri. Sunt ferm convins că putem colabora pentru a oferi împreună tinerilor o șansă să rămână în România și să aducă plus valoare în cât mai multe domenii de activitate. Am fost primiți la ISJ Ialomița ca parteneri și prieteni, avem obiective educaționale comune și putem dezvolta o colaborare de fructuoasă pentru instituțiilor noastre”, a precizat prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu în cadrul întâlnirii.

Prezent la întâlnire, Directorul Departamentului de Formare Continuă și Transfer Tehnologic, conf. dr. ing. Cristian Munteniță, a menționat că Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați oferă o paletă largă de programe de pregătire profesională destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Inspectorul Școlar General al ISJ Ialomița, doamna prof. Steluța Iuliana Mitrea, a apreciat prezența instituției gălățene la Slobozia și deschiderea celor două instituții pentru dezvoltarea de parteneriate educaționale, cu beneficii pentru elevi și cadre didactice: „Elevii noștri trebuie să cunoască ofertele educaționale și să aleagă cele mai bune programe de studii universitare și de pregătire profesională. Personalul didactic din învățământul preuniversitar trebuie să se perfecționeze continuu, să-și analizeze în permanență prioritățile și evoluția în carieră. Programele de conversie pot fi o soluție pentru completarea competențelor profesionale. Avem obiective comune cu Universitatea „Dunărea de Jos din Galați, ne dorim cele mai bune programe de educație pentru elevii și profesorii noștri”.

„Parteneriat pentru performanță educațională” este un proiect dezvoltat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați cu unitățile de învățământ preuniversitar din județele Galați, Brăila, Vrancea, Tulcea, Buzău, Constanța, Vaslui, Ialomița și Călărași.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email