UGAL

Conf. univ. dr. Victor Popa
Departamentul de INGINERIE MECANICĂ 
 
Anunţă cu profund regret dispariţia timpurie la data de 2 decembrie 2013 a distinsului nostru coleg CONFERENTIAR DOCTOR MATEMATICIAN VICTOR POPA.
 
Născut la 30 mai 1950 în Dumbrăveni judeţul Sibiu, a urmat cursurile gimnaziale şi liceale în localitatea natală, apoi între 1969-1974 a urmat cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Matematică-Mecanică cu specializarea Mecanica fluidelor.
Intre anii 1974-1979 a lucrat ca analist programator la Centrul de calcul al Combinatului Siderurgic Galaţi.
 
Din 1979 a fost angajatul Universităţii din Galaţi mai întâi ca asistent universitar, apoi şef lucrări, iar din anul 2000 conferenţiar doctor.
 
In anul 1999 a obţinut titlul ştiintific de doctor în specializarea Mecanica Tehnică şi Vibraţii mecanice, la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, cu teza "Analiza statică şi dinamică a unei conducte submarine instalată cu ajutorul unei barje cu stinger ", având conducător ştiinţific pe Prof. dr. ing. Iordan MATULEA. 
 
A parcurs stagii de perfecţionare la Universitatea din Liége, Departamentul ANAST, Belgia şi la Facultatea de inginerie de la Universitatea Il Bo Padova.
 
Cu reale calităţi pedagogice şi umane a îndrumat studenţii Facultăţii de Mecanică la cursurile de Mecanică tehnică, Mecanică şi Rezistenţa materialelor, Vibraţii mecanice, Vibraţii neliniare şi aleatoare, Modelare şi simulare în dinamica sistemelor mecanice, Stabilitatea echilibrului şi a mişcării, Mecanica ruperii.
 
De-a lungul întregii sale cariere a condus cu profesionalism lucrări de licenţa şi disertaţie în domeniul Ingineriei mecanice, precum şi lucrări ale studenţilor pentru Sesiunile ştiinţifice Naţionale.
 
In activitatea de cercetare s-a remarcat prin înaltul nivel ştiinţific al celor peste 70 de articole ştiinţifice publicate în Reviste de specialitate în ţară şi străinătate, 7 cărţi cu caracter didactic şi ştiinţific şi peste 20 de contracte de cercetare.
 
Cu tact şi sensibilitate a reuşit să se facă iubit şi stimat atât de colegi cât şi de studenţi.
 
Domnul Conferenţiar Victor Popa va rămâne mereu în sufletele celor care l-au cunoscut.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email