UGAL

Dl. prof. univ. dr. ing. Cristea ARGHIRESCU a fost absolvent al Institutului de Construcţii din Bucureşti, Facultatea de maşini şi utilaje pentru construcţii, în promoţia iunie 1967, fiind un student cu preocupări deosebite pentru studiu, răsplătite de altfel cu bursă republicană. Pasionat de proiectarea şi cercetarea ştiinţifică, la absolvire, a fost repartizat la Uzina de utilaj greu „Progresul” din Brăila, la Serviciul Constructor șef, ca inginer proiectant, unde a participat încă din primele zile de stagiatură la îmbunătăţirea proiectelor de execuţie ale maşinilor de terasamente, precum excavatoarele EO4, E05, rulourile compactoare R12, CP10, buldozerele S650 şi S1300.

Fiind ocupat cu acţiunea de modernizare a excavatorului pe cabluri E05, din 1968 a început să studieze, în afara sarcinilor de serviciu, soluţiile moderne pentru acţionarea mecanismelor excavatoarelor, iar începând cu anul 1969 a participat la realizarea prototipurilor prezentate de uzina „Progresul” la Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale din 1970.

Ca cercetător ştiinţific principal, dintre sarcinile mai importante care i s-au încredințat putem aminti: proiectarea, în fază unică, a excavatorului cu echipamente de graifer pentru lemne; proiectarea, în concepţie proprie, a unui tractor cu tracţiune hidrostatică într-o variantă mecanico-hidraulică; proiectul de execuţie al autogrederului de 180 CP; studiul de sinteză „Utilaj multifuncţional pentru lucrări de construcţii”; realizarea modelului funcţional pentru încărcătorul frontal de 120 CP cu acţionare hidrostatică şi cu roţi motoare lente.

În septembrie 1975, participând la concursul pentru ocuparea postului de şef lucrări la disciplina Mecanica fluidelor şi maşini hidrulice, organizat la Universitatea din Galaţi, a devenit cadru didactic titular, cu începere din 3 ianuarie 1976, şi a predat cursul de Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice la seriile MT şi UTS, anul III, ingineri curs de zi.

Promovând la concursul de admitere la doctorat în luna februarie 1972, organizat la Institutul de construcţii din Bucureşti, Facultatea de maşini şi utilaje pentru construcţii, la conducătorul ştiinţific prof. univ. dr. Ştefan Mihăilescu, a dobândit titlul ştiinţific de doctor inginer, susţinând la Bucureşti teza: „Analiza regimurilor sistemelor hidrostatice în circuit închis, utilizate în tracţiunea maşinilor pentru lucrări de pământ”, în aprilie 1981.

La 1 octombrie 1990, odată cu înfiinţarea Facultăţii de Inginerie din Brăila, a fost titularizat, prin concurs, conferenţiar la Catedra de utilaj tehnologic şi tehnologii, unde a predat studenţilor în profil mecanic, curs de zi, cursul de Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice. În anul 2000, prin concurs, a devenit profesor universitar.

A fost membru al consiliului profesoral al Facultăţii de Inginerie din Brăila cu începere din 1994, a fost ales în 1996 şeful Catedrei de ştiinţe tehnice, maşini şi acţionări –STMA şi – în această calitate – a îndrumat colectivul catedrei pentru realizarea sarcinilor didactice şi ştiinţifice. În anul 1999, fiind reales şef al Catedrei de ştiinte tehnice, maşini şi acţionări, a participat împreună cu colectivul de catedră la acţiunea de autorizare şi de acreditare de noi specializări în facultate.

Activitatea științifică a domnului profesor Arghirescu Cristea este prezentată – în extenso – în lista lucrărilor, unde sunt nominalizate cărţile elaborate, articolele ştiintifice publicate, contractele de cercetare realizate în colectiv sau ca responsabil de temă. Pasiunea pentru cercetare ştiinţifică a domnului profesor Arghirescu Cristea se concretizează şi în două invenții: Certificatul de inventator nr. 8899, cu titlul „Transmisie de tracţiune pentru autogredere”, având pe dr. ing. Arghirescu Cristea și ca titular de brevet de invenţie; Certificatul de inventator pentru brevetul de invenţie nr.103934/ 16.08.1993, cu titlul „Stand pentru probe la ruliu - tangaj”, cu titular Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Dintre cărțile și manualele publicate, amintim: „Acționări Hidraulice”, Galaţi, 1984; „Bazele mecanicii fluidelor” și Mecanica fluidelor aplicată”, serie apărută la Ed. Fundaţia Universitară „Dunărea de Jos” din Galaţi, 2000.

Ca pensionar, după 01.10.2004, a continuat să activeze în Asociaţia generală a inginerilor din România (AGIR), al cărei membru este și în prezent şi unde, în ultimii ani, a publicat cărţile: „Analiza regimurilor pompelor şi motoarelor volumice – monografie”, Editura AGIR Bucureşti 2010; „Mecanica Fluidelor – culegere de Probleme”, Editura AGIR, Bucureşti, 2013, împreună cu dr. ing. F. Nedelcuţ şi ing. D. C. Arghirescu.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace alături de cei drepţi!

 

Colectivul Facultăţii de Inginerie și Agronomie din Brăila

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email