UGAL

Profesorul Gavril AXÎNTI, s-a născut în comuna Vama, județul Suceava, în anul 1948, pe 5 mai, dintr-o familie de gospodari bucovineni, așezați în zonă din secolul 13. A fost fiul lui Ioan și Glicheria, agricultori cu gospodărie proprie. Străbunicul profesorului, Nistor Axenti, a fost primar al comunei circa 8 ani, în perioada anterioară anilor 1900, fiind ales ca primar deoarece era un om al cetății recunoscut în comunitate ca fiind un bun gospodar și administrator al propriei averi.

A făcut școala primară în comuna natală în perioada 1955-1962, unde a absolvit ciclul de 7 ani de școală sub directa îndrumare a învățătoarei Aspazia Gânscă și profesoarei Valeria Cârdei, diriginte în ciclul doi. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului teoretic ,,Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, unde se remarcă ca un elev conștiincios, sârguincios și dornic de cunoaștere, în special în domeniul științelor exacte. În anul 1966 reușește prin examen la Facultatea de Mecanică din Institutul Politehnic din Iași, secția de Mașini termice, specializarea Turbine și Echipament termic. În facultate este marcat și remarcat de profesori universitari ca: prof. univ. dr. Dimitrie Mangeron, prof. univ. dr. Alfred d’Albon, prof. dr. ing. Radu Gaiginschi și alte nume recunoscute ale Politehnicii ieșene.

În 1971 ia repartiție la ICPUC Brăila, înființat în anul 1970 pe lângă Promex Brăila, unde s-a format ca specialist în domeniul ingineriei mecanice, în special mecanică aplicată și acționări hidraulice industriale. Lucrează ca inginer stagiar, cercetător științific și cercetător științific principal la CCPUC Brăila și apoi la Promex Brăila, ca ing. proiectant principal și șef laborator de acționare hidraulică. Este colaborator apropiat al inginerului Ștefan Aramă, un bun și ilustru specialist în domeniul utilajelor tehnologice din Promex Brăila. A lucrat în domeniul ingineriei aplicate până în anul 1990, activând ca inginer și cadru universitar asociat în învățământul universitar gălățean.

În 1979 se înscrie la doctorat în cadrul Catedrei de mecanică aplicată din Facultatea de Utilaj tehnologic din Universitatea de Construcții București, sub conducerea prof. univ. Aurel Pârvu, specialist în mecanică și matematici aplicate. Lucrarea de doctorat abordează ,,Aspecte ale mecanicii sistemelor hidrostatice oscilante autoexcitate de tip sertar”. Finalizează și susține doctoratul în mai 1985, unde are ca referenți pe profesorii Dimitrie Mangeron, Petre Roman și Corneliu Stanciu, specialiști în domeniul tezei.

Din anul 1990 trece definitiv în învățământul superior, dând concurs pe post de conferențiar universitar, iar din 1998 profesor universitar titular. Ocupă în cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați, la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila funcții precum șef de catedră, decan, director de departament, director de centru de cercetare și reprezentant al cadrelor didactice în consiliul facultății și în senatul universitar. Înființează și dezvoltă laboratoarele de mecanică aplicată, acționări hidraulice și pneumatice, laboratorul de tehnica măsurărilor complexe și centrul de cercetare ,,Mecanica Mașinilor și Echipamentelor Tehnologice”. A fost autor/coautor la un număr de 18 brevete de invenție dintre care majoritatea aplicate în practică. A participat ca membru în colectivul de cercetare sau ca director de proiect la 82 de contracte de cercetare. Activitatea de cercetare a desfășurat-o în domeniul dinamicii aparatelor și sistemelor hidraulice și a utilajelor tehnologice acționate hidraulic. A realizat peste 180 lucrări științifice și aplicative și a scris monografii științifice din care se amintesc: Bazele proiectării și încercării sistemelor hidraulice, Compendiu de mecanică, Acționări hidraulice și pneumatice vol. 1-5, Proceduri Experimentale, ș.a.. A predat cursurile: Mecanică teoretică, Vibrații mecanice, Acționări electro-hidro-pneumatice, Acționări hidraulice și pneumatice, Capitole speciale de mecanică aplicată, Criterii și nivele de calitate pentru componente și sisteme de acționare hidraulică, Analiza dinamică a componentelor și sistemelor hidraulice, Proceduri experimentale. A coordonat și îndrumat peste 80 de lucrări de diplomă, disertații și lucrări de cercetare studențească. În anul 2013 s-a pensionat dar a activat pe mai departe ca profesor asociat în Facultatea unde a muncit peste un sfert de secol.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace alături de cei drepţi!

Colectivul Facultăţii de Inginerie și Agronomie din Brăila

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email