Care e rolul înformației astăzi, într-o lume trăită preponderent in media, care mai sunt funcțiile presei, ce înseamnă fake news și haos informațional și cum se propagă o știre pe rețelele de socializare, ce poate face CNA-ul și care sunt responsabilitățile noastre în calitate de consumator avizat. Sunt câteva dintre subiectele interesante discutate la Conferința „Mass-media în campania electorală, martor sau actor?”, organizată de Facultatea de Litere din cadrul UDJG.
Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului a fost astăzi gazda Caravanei de Știință ReCoNnect, activitate organizată în cadrul proiectului „ReCoNnect 3: Building a Community”, în cadrul căreia atât Geoparcul, cât și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sunt partenere. Două unități de învățământ au beneficiat de această experiență inedită: Liceul Tehnologic „Sf. Mc. Sava” din Berca, județul Buzău, cu 15 elevi de clasa a V-a, și Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vlădești, județul Galați, cu 17 elevi de clasa a V-a și a VI-a.
Astăzi, 29 martie 2025, se împlinesc 30 de ani de când dr.ing. Brad Segal, profesor la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, a trecut în eternitate.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește prima ediție a Atelierelor MERITO-CCD Galați, un eveniment dedicat profesorilor, directorilor, studenților și elevilor de profil pedagogic interesați de metode inovatoare de predare. Evenimentul are loc sâmbătă, 30 martie 2024, exclusiv fizic, în cadrul universității noastre.
Asociaţia Generală a Inginerilor din România şi Universitatea „Dunărea de Jos″ din Galaţi vă invită vineri, 28 martie 2025, la ora 11.00, în Sala Senatului a Universităţii „Dunărea de Jos″ din Galaţi (Str. Domnească nr. 47), să participaţi la omagierea profesorului dr.ing. Brad Segal, cadru didactic de elită al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor şi părintele conceptelor de „alimente de protecţie” şi „citoprotecţie”, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naştere şi 30 de ani de la trecerea în eternitate.
Cine scrie pe rețelele sociale, cum verificăm informațiile care ajung la noi și ce rol mai are mass-media astăzi? Sunt întrebări care ne privesc pe toți și la care vor răspune doi dintre cei mai avizați specialiști pe media și educație media. Este vorba de Mircea Toma, reprezentantul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și de Ioana Avădani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), unul dintre cele mai militante ONG-uri cu privire la drepturile jurnaliștilor.