UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Vrancea, Târgul educațional „Student #UDJG”, destinat elevilor din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a. Ajuns deja la a treia ediție (după cele de la Galați și Tecuci) Târgul educațional „Student #UDJG” se înscrie în Proiectul „Parteneriat pentru performanță”, derulat în strânsă colaborare cu inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar din Regiunea de Sud-Est, având ca principal obiectiv dezvoltarea colaborării între mediul preuniversitar și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Evenimentul se va desfășura vineri, 21 februarie 2020, între orele 14.00 și 18.30, în Sala Cinematografului Balada din Focșani și va cuprinde prezentarea ofertei tuturor celor 14 facultăți ale Universității și a altor tipuri de programe educaționale și de consiliere în carieră derulate de instituția noastră. 
 
Pe lângă prezentarea ofertei educaționale a Universității, Târgul „Student #UDJG” va cuprinde demonstrații interactive, imprimare 3D, prezentare de roboți, degustări de produse alimentare realizate în stațiile-pilot ale instituției, prezentarea mobilităților internaționale și a Centrului de Orientare și Consiliere în Carieră, spectacole și tombole cu premii surpriză.
 
Prin astfel de evenimente elevii se familiarizează cu structura și cu oferta Universității „Dunărea de Jos” din Galați, interacționează cu studenții și cadrele didactice ale instituției și pot decide, în cunoștință de cauză, ce traseu profesional vor urma după absolvirea liceului.
 
Elevii din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, însoțiți de profesorii diriginți sunt, așadar, așteptați la Cinema Balada, pe 21 februarie 2020, la un târg cu potențiale implicații asupra dezvoltării carierei viitoare.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email