UGAL

A fost modificată OUG privind gestionarea financiară a fondurilor europene! Beneficiarii ajutoarelor de stat/minimis pot primi prefinanțare de 40% într-o singură tranșă

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Conform actului normativ publicat de Guvern pe ordinea de zi, una dintre modificările importante aprobate astăzi prevede ca beneficiarilor care primesc finanţare sub incidenţa ajutorului de stat/de minimis să li se poată acorda prefinanțare într-o singură tranșă de maximum 40% din contribuția publica eligibilă a proiectului.

De asemenea, pentru evitarea dezangajărilor, se creează cadrul legal pentru supracontractarea alocării bugetare pentru mai multe programe operaționale. Conform ordonanței, „Autoritățile de management sunt autorizate să încheie/să emită contracte/decizii/ordine de finanţare a căror valoare poate determina depăşirea, în limitele stabilite mai jos, a sumelor alocate în euro, la nivel de program din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de Coeziune, Fondul social european, Fond de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi cofinanţare de la bugetul de stat, cu încadrare în creditele de angajament aprobate anual cu această destinaţie prin legile bugetare anuale. Astfel:
  1. în limita a 100% pentru autoritatea de management Programul Operațional Regional și autoritatea de management pentru Programul Operațional Competitivitate.
  2. în limita a 200% pentru autoritatea de management Programul Operațional Infrastructura Mare.
  3. în limita a 50% pentru autoritatea de management Programul Operațional Capital Uman, autoritatea de management pentru Programul Operațional Capacitatea Administrativă și autoritatea de management pentru programul Operațional Asistență Tehnică.
  4. în limita a 20% pentru autoritatea de management Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.
  5. Conform doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, „propunerea (de supracontractare n.r.) se justifică prin faptul că pentru unele apeluri lansate au existat proiecte eligibile de calitate, dar care nu au putut fi contractate tocmai pentru că bugetul alocat nu era suficient.”  
Descarcă OUG (așa cum a fost publicat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern)

Raluca Prelucă,
www.fonduri-structurale.ro